Facebook a înfiinţat un laborator de cercetări pentru dezvoltarea de produse hardware, care va fi condus de un fost director la Pentagon şi Google, în cadrul strategiei de extindere a activităţilor companiei în domeniul tehnologiei, relatează MarketWatch.
Laboratorul numit Building 8 va fi condus de Regina Dugan, fost director pentru cercetare la Pentagon, care a lucrat la Google din 2012.
”Building 8 va crea produse hardware care să contribuie la obiectivul Facebook de conectare a lumii”, a afirmat miercuri Mark Zuckerberg într-o postare pe pagina de socializare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Zuckerberg a arătat că Facebook va investi ”sute de oameni şi sute de milioane de dolari în acest scop, în următorii câţiva ani”.
Potrivit Facebook, Building 8 va juca un rol major în punerea în practică a unui plan strategic pe 10 ani prezentat de Zuckerberg la conferinţa anuală F8 a dezvoltatorilor, organizată de companie în această săptămână, care include progrese în domeniul inteligenţei artificiale, inteligenţei augmentate şi a realităţii virtuale, precum şi extinderea accesului la Internet a milioane de oameni la nivel global.
“Building 8 este o oportunitate să fac ceea ce îmi place cel mai mult…tehnologia combinată cu umanitate. Ştiinţă îndrăzneaţă inclusă pe scară largă în produse care par aproape magice”, a declarat Dugan.
Regina Dugan a studiat ingineria mecanică la California Institute of Technology şi a fost prima femeie care a condus Defense Advanced Research Projects Agency, laboratorul de cercetări al Pentagonului, cunoscut sub numele de Darpa, în perioada 2009-2012.
Dugan a lucrat apoi la Motorola, pe atunci divizie a Google, şi ulterior la
Advanced Technology and Projects, un laborator de cercetări al Google pentru produse noi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.