Valoarea totală a exporturilor militare ale României a urcat cu peste 50% anul trecut, comparativ cu 2020, principalul client fiind Israelul, cu o pondere de 29% din total, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
"În anul 2021, au fost realizate exporturi definitive de produse militare în valoare totală de 177 milioane euro, din care 109 milioane euro au fost efectuate prin licenţe individuale, iar 67 milioane euro prin licenţe globale. Comparativ, în anul 2020, s-au înregistrat exporturi definitive de produse militare raportate de operatorii economici în valoare de 116 milioane euro, din care 109 milioane euro au reprezentat exporturile definitive efectuate prin licenţe individuale", se arată într-un document oficial consultat de Profit.ro.
Pe regiuni, cel mai mult s-a exportat din România în Orientul Mijlociu, respectiv de 63 milioane euro, principalul client atât la nivel regional, cât şi global, fiind Israelul, unde companiile româneşti de profil au vândut în principal părţi, subansamble, componente şi echipamente pentru aeronave, inclusiv electronice şi software.
Apoi urmează ţările europene non-UE, cu 48 milioane euro, din care Norvegia reprezintă 37 milioane euro. Uniunea Europeană a ocupat locul 3, cu 32 milioane euro.
În Asia, aproape tot volumul de exporturi a avut ca destinaţie Afganistanul, acestea constând în muniţie pentru arme de calibru mic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.