Experţi în energie, agricultură, oraşe sustenabile, biodiversitate şi finanţare sustenabilă participă la Climate Change Summit 2024, care a început, marţi, la Bucureşti. ”În ultimele decenii, dar mai ales în ultimii ani, am fost martorii unei accelerări a efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice. România, alături de multe alte ţări, a resimţit deja aceste provocări chiar în acest an”, a arătat premierul Marcel Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cancelaria Prim-Ministrului, în parteneriat cu Social Innovation Solutions, a dat startul ”Climate Change Summit”, cel mai mare eveniment din Europa Centrală şi de Est axat pe acţiuni împotriva schimbărilor climatice, arată Guvernul, într-un comunicat de presă.

Summit-ul are loc de marţi până joi, la Opera Naţională din Bucureşti, şi va reuni experţi globali în domenii precum energie, agricultură, oraşe sustenabile, biodiversitate şi finanţare sustenabilă, în contextul transformărilor geopolitice şi geoeconomice, într-un moment critic în care societăţile reevaluează perspectiva asupra viitorului pe care îl doresc.

”În ultimele decenii, dar mai ales în ultimii ani, am fost martorii unei accelerări a efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice. România, alături de multe alte ţări, a resimţit deja aceste provocări chiar în acest an. Vedem astfel că schimbările climatice nu mai sunt o problemă a viitorului îndepărtat, ci o realitate pe care o trăim în fiecare zi”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, Guvernul României şi-a asumat un rol activ atât în prevenirea şi combaterea efectelor schimbărilor climatice, cât şi în adaptarea economiei naţionale şi societăţii româneşti la acestea.

”Acest rol activ se manifestă prin două componente: propuneri de politici publice şi atragerea de finanţări internaţionale, atât pentru transformarea economiei, cât şi pentru protejarea populaţiei vulnerabile, asigurându-ne că nimeni nu rămâne în urmă. Ne angajăm să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea tehnologiilor sustenabile, oferind susţinere şi stimulente pentru companiile care investesc în soluţii ecologice şi reducerea amprentei de carbon. În acest fel, ne asigurăm că România, pe lângă o dezvoltare economică sustenabilă, devine şi mai competitivă pe termen lung şi că putem face faţă provocărilor climatice globale. Avem nevoie de o cooperare internaţională solidă, dar şi de parteneriate între state, companii, comunităţi locale şi cetăţeni, demonstrând că astfel de colaborări pot accelera dezvoltarea unor soluţii reale, adaptate contextului local, dar cu un impact global. România este pregătită să fie parte din soluţie şi să îşi aducă contribuţia la eforturile internaţionale. Ne angajăm să colaborăm strâns cu partenerii noştri din Uniunea Europeană, cu Naţiunile Unite şi cu toate ţările prezente la acest summit pentru a ne atinge obiectivele comune”, a adăugat premierul.

Următoarele două zile de Climate Change Summit sunt dedicate conferinţelor, workshopurilor şi meselor rotunde în peste 30 de locaţii din Capitală şi din regiune. Miercuri, la ESG Leaders Forum, o sesiune esenţială în cadrul Climate Change Summit, vor fi organizate dezbateri la Palatul Victoria, pe teme precum: soluţiile de finanţare verde, transformarea oraşelor într-un mod sustenabil, adaptarea politicilor publice la criza climatică, educaţia pentru sustenabilitate şi inovaţiile tehnologice menite să reducă amprenta de carbon. De asemenea, vor fi organizate sesiuni dedicate industriilor precum agricultura regenerativă, energia regenerabilă şi soluţii pentru economia circulară.

”Dezvoltarea celui mai important eveniment dedicat soluţiilor la schimbările climatice din Europa Centrală şi de Est necesită un nivel înalt de colaborare între toţi actorii relevanţi. Construim de doi ani alături de Cancelaria Prim-Ministrului, partener strategic instituţional, un spaţiu de dialog şi colaborare între mediul de business, civic şi public pentru a identifica şi susţine acele soluţii pentru România viitorului, parte a ambiţiilor europene”, a declarat Ciprian Stănescu, preşedinte Social Innovation Solutions.

Summit-ul din acest an va atrage aproape 1 milion de spectatori globali şi mii de participanţi fizici, oferind o platformă unică pentru discuţii relevante şi colaborare între lideri din diverse domenii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.