Candidatul republican la Preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat, marţi, că Uniunea Europeană va trebui să ”plătească un preţ mare” pentru că nu cumpără suficiente mărfuri americane, dacă va câştiga alegerile din 5 noiembrie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”O să vă spun ceva, Uniunea Europeană sună atât de frumos, atât de minunat, nu? Toate micile ţări europene drăguţe care se adună”, a declarat Trump în timpul unui miting în Pennsylvania, după ce a promis să promulge «legea comerţului reciproc Trump».

”Ei nu ne iau maşinile. Nu ne iau produsele agricole. Ei vând milioane şi milioane de maşini în Statele Unite. Nu, nu, nu, ei vor trebui să plătească un preţ mare”, a afirmat el.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Trump a promis să impună un tarif de 10% la importurile din toate ţările şi taxe de 60% la importurile din China. Acestea ar afecta lanţurile de aprovizionare din întreaga lume, declanşând probabil represalii şi crescând costurile, avertizează economiştii.

El a neliniştit Taiwanul, guvernat în mod democratic, afirmând că Taiwanul ar trebui să plătească Statelor Unite pentru apărarea sa şi că a preluat afacerea americană cu semiconductoare. Statele Unite sunt obligate prin lege să furnizeze Taiwanului revendicat de China mijloacele necesare pentru a se apăra, în ciuda lipsei unor legături diplomatice oficiale.

Democrata Kamala Harris a avertizat marţi zeci de mii de oameni adunaţi la Washington, la cel mai mare miting al său, că adversarul său republican, Donald Trump căuta o putere necontrolată, în timp ce cursa pentru preşedinţie intra în ultima săptămână.

”Este o persoană instabilă, obsedată de răzbunare, consumată de nemulţumiri şi în căutarea puterii necontrolate”, a declarat Harris în timpul a ceea ce campania sa a numit pledoaria sa finală înainte de alegerile foarte disputate din 5 noiembrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.