Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,4668 lei/euro, aproape identic cu cotaţia anterioară, cursul euro/leu continuând evoluţia de săptămâna trecută, când a înregistrat variaţii foarte reduse, în condiţiile în care jucătorii din piaţă aşteaptă în continuare forma finală a Legii dării în plată, spun analiştii.
Vineri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4664 lei/euro.
Analiştii pun stagnarea cursului pe seama lipsei unor indicatori importanţi pe plan internaţional, care să influenţeze cotaţiile valutare, dar şi pe faptul că jucătorii din piaţă aşteaptă votul final din Camera Deputaţilor în privinţa Legii dării în plată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a stagnat şi el în raport cu moneda naţională, cursul afişat de BNR fiind de 3,9246 lei, aproape identic cu nivelul anterior, de 3,9248 lei.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţionale pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Cursul francului elveţian a scăzut nesemnificativ, până la 4,1027 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...