Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,5870 lei/euro, aproape nemişcat faţă de nivelul precedent şi nou nivel maxim din 22 iunie, în condiţiile în care cotaţiile s-au stabilizat pentru a treia zi la rând, după o perioadă în care aversiunea la risc a investitorilor şi conjunctura internă au afectat leul, spun analiştii.
Joi, BNR a afişat un curs de 4,5869 lei/euro, nivel aproape identic cu cel de miercuri.
Leul a fost afectat în prima parte a săptămânii de înrăutăţirea percepţiei investitorilor şi analiştilor în legătură cu perspectivele economice ale României, dar şi de aversiunea la risc a investitorilor, care a afectat şi alte monede din regiune.
Analiştii estimează că, deocamdată, deprecierea leului s-a oprit.
"Chiar dacă această aversiune faţă de risc s-ar extinde, nu credem că EUR/RON ar avea prea mult loc în sus, deci astăzi s-ar putea tranzacţiona lateral. Continuăm să vedem perechea coborând cândva în viitor", arată un raport al ING Bank, publicat vineri.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 4,0365 lei la 4,0170 lei.
Totodată, cursul francului elveţian a scăzut de la 4,1857 lei până la 4,1776 lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...