Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,5241 lei/euro, în scădere uşoară, cu 0,05%, faţă de nivelul precedent şi nou nivel minim din 2 martie, în condiţiile în care leul a fost susţinut de intrările unor capitaluri plasate în titluri de stat româneşti, spun analiştii.
Joi, BNR a afişat un curs de 4,5262 lei/euro.
Leul a început să se întărească la începutul săptămânii, după aproape o lună petrecută în apropiere de pragul de 4,55 lei/euro, iar joi a fost susţinut de două licitaţii de titluri de stat, la care s-a înregistrat un interes peste aşteptări din partea investitorilor.
"EUR/RON şi-a continuat tendinţa descendentă, exacerbată probabil de intrări de capital la licitaţia de titluri de stat, după ce guvernatorul BNR a prezentat în ziua precedentă un ton mai precaut privind perspectivele de întărire a politicii monetare", arată un raport al ING Bank, publicat vineri.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,2430 lei până la 4,2530 lei.
Totodată, cursul francului elveţian a crescut la 4,2307 lei, de la 4,2254 lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...