Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,4789 lei/euro, în scădere faţă de cotaţia anterioară, pe o tendinţă regională, însă analiştii consideră că moneda naţională rămâne sub presiune, în special ca urmare a unor retrageri de capitaluri străine investite în titlurile de stat româneşti.
Miercuri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4854 lei/euro, nivel maxim din 9 februarie.
"Credem că perechea euro/leu va rămâne mai degrabă sub presiuni de creştere, în condiţiile în care ieşirile de capitaluri investite în titlurile de stat româneşti ar putea continua. În plus, repoziţionarea unor riscuri potenţiale externe (Brexit, negocierile Grecia-FMI şi eventuale alegeri anticipate în Spania) ar putea afecta moneda românească", se arată într-un raport al ING, publicat joi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat în raport cu moneda naţională, până la 3,9638 lei, de la nivelul anterior, de 3,9434 lei.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţionale pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Cursul francului elveţian a scăzut cu aproape 3 bani, la 4,0795 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...