Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,4955 lei, în creştere uşoară, cu 0,1%, faţă de cotaţia precedentă, pe o piaţă cu volatilitate în creştere, în care leul îşi menţine, deocamdată, mare parte din câştigul obţinut după ce Guvernul a cerut avizul Curţii Constituţionale privind Legea conversiei, spun analiştii.
Marţi, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4909 lei/euro, nivel minim al ultimelor două săptămâni.
Leul s-a întărit iniţial miercuri dimineaţă, cursul coborând sub 4,49 lei/euro după primele tranzacţii, însă ulterior euro a început să fie cotat în sus.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tendinţa regională este defavorabilă leului, în condiţiile în care forintul şi zlotul s-au depreciat uşor faţă de euro.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a pierdut udin nou teren, coborând de la 4,1260 lei până la 4,1160 lei.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Cursul francului elveţian a crescut nesemnificativ, până la 4,1519 lei, de la 4,1507 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...