Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,4794 lei/euro, în uşoară creştere faţă de cotaţia anterioară, în condiţiile în care leul a urmat tendinţa de depreciere a altor monede din regiune cu regim similar, spun analiştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Luni, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4771 lei/euro.

În regiune, zlotul polonez a piercut circa 3% din valoare în faţa euro şi este cotat peste nivelul de 4,40 zloţi/euro, iar forintul ungar se tranzacţionează laproape de 313 forinţi/euro, fiind de asemenea pe o tendinţă de depreciere. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Evoluţiile din regiune influenţează tot mai mult şi leul românesc.

"Dacă banca centrală a Ungariei ia o decizie de relaxare peste estimări a politicii monetare - şi probabilitatea este mare să se întâmple astfel, în viziunea ING - leul va fi supus unor presiuni de depreciere, iar cursul ar putea ajunge la 4,49 lei/euro", se arată într-un raport al ING, publicat marţi.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat în raport cu moneda naţională, până la 3,9700 lei, de la nivelul anterior, de 3,9807 lei.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţionale pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian a scăzut cu aproape 1 ban, la 4,0738 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.