Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,5179 lei/euro, în scădere cu peste 1 ban faţă de cotaţia de precedentă, în condiţiile în care îngrijorările legate de un eventual vor favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană s-au calmat, iar piaţa a devenit optimistă.
Miercuri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,5320 lei/euro.
Leul a beneficiat de mai multe sondaje de ultimă oră, care au indicat un avans al taberei favorabile rpmânerii Regatului Unit în UE. Moneda românească s-ar putea aprecia şi mai mult dacă rezultatul este favorabil.
"Dacă britanicii votează pentru rpmânerea în UE (scenariul nostru de bază), acest lucru va fi favorabil apetitului pentru risc şi va favoriza leul, iar un efect posibil ar fi scăderea cursului spre 4,50 lei/euro pe termen scurt", consideră analiştii ING.
În caz contrar, dacă votul este unul pro-Brexit, leul ar putea atinge rapid niveluri minime ale acestui an în raport cu euro, estimează analiştii.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat puternic, cu peste 4 bani în raport cu leul, până la 3,9699 lei, de la nivelul anterior, de 4,0147 lei.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Cursul francului elveţian, considerat monedă-refugiu în perioade de turbulenţe, a scăzut cu circa 2 bani, la 4,1655 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...