EDP Renewables, al patrulea cel mai mare producător de energie din lume, a anunţat, miercuri, că a realizat un profit de 265 de milioane de euro în prima jumătate a anului, cu 87% mai mult ca anul trecut. Capacitatea instalată a companiei a crescut la 13,8 GW (+1,2 GW). De asemenea, capacitatea aflată în construcţie a atins niveluri record de 3,2 GW, cu 1,8 GW eolian şi 1,3 GW solar.
”EDP Renewables (Euronext: EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie din lume, îşi reafirmă trendul pozitiv al businessului anunţat la începutul anului şi realizează un profit net de 265 milioane de euro în prima jumătate anului 2022, cu 87% mai mult ca anul trecut. De asemenea performanţa pozitivă este reflectată de EBITDA cu 976 milioane de euro, în creştere cu 49% faţă de anul trecut şi EBIT care este de 640 milioane de euro, cu 76% mai mult faţă de anul trecut, susţinut de performanţa la cel mai înalt nivel”, anunţă compania.
Rezultatele operaţionale din prima jumătate a anului sunt susţinute de o creştere cu 16% a capacităţii de generare şi a fost determinată de capacitatea adiţională instalată şi de resurse regenerabile mai puternice.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, EDPR a atins o capacitate record aflată în construcţie de 3,2 GW la data de 22 iunie (cu 1,8 GW eolian şi 1,3 GW solar), pe baza unor noi capacităţi de producţie care vor fi adăugate în 2022 şi 2023.
Capacitatea instalată a atins 13,8 GW (cu 1,2 GW faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), unde Europa şi America de Nord reprezintă respectiv 40% şi 51% din portofoliu. EDPR are acum o tehnologie de producţie mai diversificată cu 12,2 GW eolian onshore, 1,3 GW de energie solară şi 1,5 GW de energie eoliană brută offshore în operaţie.
În ultimele 12 luni EDPR a adăugat 2,5 GW de capacitate de producţie. Urmare a finalizării tranzacţiilor de rotaţie a asseturilor în Statele Unite şi în Portugalia în a doua jumătate a lui 2021 şi în Portugalia şi Spania în prima jumătate a lui 2022, capacitatea netă comparată cu anul trecut a crescut cu 1,2 GW. În primul semestru din 2022, capacitatea de producţie adăugată a atins 0,6 GW, determinată în principal de integrarea cu succes a activelor Sunseap în APAC, care reprezintă acum 3% din portofoliul EDPR. Rotaţia activelor s-a ridicat la 0,3 GW în Europa.
EDPR a generat 17,8 TWh de energie curată în primul semestru din 2022 (o creştere de 16% faţă de anul trecut), economisind 11 milioane de tone de emisii de CO2, din care producţia din Europa a reprezentat 36% în timp ce America de Nord a adus 57%. Producţia din Europa a crescut cu 10% faţă de anul trecut, datorită unei capacităţi instalate mai mare şi din stabilitatea resurselor regenerabile. În America de Nord, producţia este în creştere cu 12% interanual, reflectând o mai bună folosire a resurselor regenerabile în SUA şi Canada. În America de Sud, producţia a crescut cu 111% faţă de anul precedent, datorită capacităţii instalate mai mari în Brazilia, parţial compensată de resursele regenerabile mai reduse.
În primul semestru de 2022, EDPR a atins un factor de încărcare de 33% (în creştere cu 2 puncte procentuale interanual), reflectând un indice al surselor regenerabile de energie cu 2% mai mare decât factorul de capacitate brut mediu pe termen lung considerat anterior (în creştere cu 7 puncte procentuale interanual).
„În ciuda complexităţii contextului actual, am continuat să urmărim foaia de parcurs stabilită în planul nostru strategic 2021-2025. Rezultatele operaţionale solide înregistrate în prima jumătate a anului, împreună cu creşterea capacităţii noastre instalate, precum şi capacitatea record aflată în construcţie, sunt o reflectare fidelă a rezistenţei şi forţei companiei”, spune Miguel Stilwell d'Andrade, CEO al EDP Renewables.
EDPR a înregistrat venituri de 1,237 miliarde de euro (o creştere de 45% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut), adică cu 381 de milioane de euro în creştere faţă de anul precedent. Preţul mediu de vânzare a crescut cu 27% faţă de anul trecut, în principal din cauza preţurilor de piaţă mai mari din Europa şi a impactului actualizării cadrului de reglementare spaniol.
În primul semestru al 2022, EBITDA a însumat 976 de milioane de euro (creştere cu 49% interanual), iar EBIT a fost de 640 de milioane de euro (creştere cu 76% interanual), susţinut de performanţa la cel mai înalt nivel. Cheltuielile financiare nete au crescut la 185 de milioane de euro (în creştere cu 74 de milioane de euro interanual), comparaţia an de an fiind afectată de datoria mai mare, valută şi deconsolidarea TEI.
La rândul său, profitul net a însumat 265 de milioane de euro (creştere cu 87 de milioane de euro interanual) fiind parţial compensat de costuri financiare mai mari şi de interesele care nu sunt controlate la 120 de milioane de euro (creştere cu 87 de milioane de euro interanual, în conformitate cu creşterea profitului net), ca urmare a performanţei pozitive de top în portofoliul NCI.
În ceea ce priveşte datoria netă, în iunie 2022, aceasta a însumat 5,234 miliarde de euro (în creştere cu 2,300 de miliarde de euro faţă de decembrie 2021), reflectând, pe de o parte, creşterea puternică a investiţiilor din această perioadă, inclusiv achiziţia Sunseap, şi schimburile valutare şi pe de altă parte, generatorii de active şi strategia de rotaţie a activelor.
Datoriile parteneriatelor instituţionale au însumat 1,532 miliarde de euro (plan fix faţă de decembrie 2021), reflectând beneficiile captate de proiecte.
EDP Renewables (Euronext: EDPR) este al patrulea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din lume, cu o prezenţă în 26 de pieţe din Europa, America de Nord, America de Sud şi Asia. Cu sediul central în Madrid şi cu birouri regionale în Houston, São Paulo şi Singapore, EDPR are un puternic portofoliu de dezvoltare, active de primă clasă şi capacitate operaţională de lider de piaţă în domeniul energiei regenerabile. Acestea includ eoliene onshore, campuri fotovoltaice, eoliene offshore (prin cei 50/50 JV – OW) şi tehnologii comeplementare ce folosesc energie regenerabilă, ca baterii de stocare a energiei şi hidrogen verde.
EDPR este o companie din grupul EDP (Euronext: EDP), lider în tranziţia energetică cu un focus pe decarbonizare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.