Economia românească a accelerat în al treilea trimestru al acestui an, înregistrând un avans de 8,8%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care depăşesc sensibil prognozele analiştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Datele publicate marţi arată o accelerare a creşterii economice în al treilea trimestru din 2017 faţă de al doilea trimestru, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 6,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, pe serie brută.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 8,6% în al treilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după un avans de 6,1% în trimestrul II din 2017 şi de 5,8% în primul trimestru.

În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din al treilea trimestru din acest an a fost de 2,6%, după +2% atât în al doilea, cât şi în primul trimestru al anului, arată seriile publicate marţi de INS.

Trimestrul III din 2017 a fost al nouălea trimestru la rând de creştere economică, arată seriile INS.

În primele nouă luni ale acestui an, PIB-ul a crescut cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe serie ajustată sezonier.

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit recent în sus estimările privind creşterea economică din acest an a României, la 5,6%, faţă de 5,2% cât estimase anterior.

Economia a primit mai mulţi stimuli salariali şi fiscali din partea guvernului în ultimii doi ani.  Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiştii.

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro,  de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale, care a continuat în prima jumătate a acestui an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...