Procurorii DNA au dispus plasarea sub control judiciar, pentru 60 de zile, a doi inspectori din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, plasaţi sub control judiciar pentru luare de mită şi alte infracţiuni.
DNA anunţă, vineri, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu datele de 07 respectiv 08 decembrie 2023, a inculpaţilor:
- OLTEAN DRAGOŞ ANDREI, inspector în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de:
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
- - luare de mită în formă continuată,
- - fals intelectual,
- - complicitate la evaziune fiscală (două fapte),
- - omisiunea sesizării,
- - trafic de influenţă,
- - dare de mită,
CONTA RĂZVAN, inspector în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de:
- - luare de mită în formă continuată,
- - fals intelectual,
- - complicitate la evaziune fiscală (două fapte),
- - omisiunea sesizării,
De asemenea, este plasat sub control judiciar administratorul unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală (două fapte), dar şi o altă persoană fizică, acuzată de cumpărare de influenţă.
DNA explică în ce au constat infracţiunile comise de persoanele vizate.
1. În perioadele de 22.08.-25.11.2022 şi în cursul lunii februarie 2023, în contextul efectuării unor controale la două societăţi comerciale, inculpaţii Oltean Dragoş Andrei şi Conta Răzvan, în calităţile menţionate mai sus, ar fi pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor respective, printre care şi inculpatul O.V., sumele de 8.000 de euro şi 80.000 de lei.
”Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de cei doi inspectori în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate şi implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri, prin diminuarea artificială a cuantumului taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Prin aceste demersuri, cei doi inculpaţi ar fi facilitat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 225.913 lei”, precizează procurorii DNA.
2. În cursul lunii mai 2023, inculpatul Oltean Dragoş Andrei ar fi pretins şi primit de la inculpata M.L.M. suma de 10.000 euro în schimbul căreia i-ar fi promis acesteia că îşi va exercita influenţa pe care ar fi lăsat să se înţeleagă că ar avea-o asupra unor funcţionari din cadrul unui inspectorat şcolar în vederea obţinerii în fals a duplicatului diplomei de bacalaureat, în condiţiile în care persoana respectivă nu ar fi susţinut niciodată examenul respectiv.
”În contextul menţionat mai sus, la data de 29 noiembrie 2023, inculpatul Oltean Dragoş Andrei ar fi remis suma de bani respectivă secretarului şef al unui colegiu naţional care ar fi eliberat în fals documentul respectiv. În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, a mai precizat DNA.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care:
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
- să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar,
- să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta (în cazul inculpaţilor Oltean Dragoş Andrei şi Conta Răzvan).
”Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, anunţă DNA.
Instituţia precizează că, joi, procurorii anticorupţie au pus în executare un număr de 31 mandate de percheziţie ce au vizat sediile unor instituţii publice, domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.