DHL Express, divizia de curierat rapid a Deutsche Post din Germania, a anunţat că a suspendat, începând cu 21 aprilie, livrările internaţionale de tip business-to-consumer către persoane fizice din Statele Unite pentru colete cu valoare mai mare de 800 de dolari. Decizia vine în urma unor modificări ale reglementărilor vamale din SUA care au îngreunat procesul de vămuire, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul, publicat pe site-ul companiei, nu are o dată exactă, însă datele tehnice indică faptul că a fost întocmit sâmbătă. DHL a justificat suspendarea prin noile reguli vamale americane, care impun procesare formală pentru toate trimiterile de peste 800 de dolari, prag redus de la 2.500 de dolari, începând cu 5 aprilie.

Compania a precizat că livrările business-to-business nu vor fi suspendate, dar ar putea înregistra întârzieri. Trimiterile sub 800 de dolari, indiferent dacă sunt către persoane fizice sau companii, nu sunt afectate de noile reglementări.

DHL subliniază că măsura este temporară şi că lucrează cu clienţii pentru a-i ajuta să înţeleagă şi să se adapteze noilor cerinţe vamale, care ar urma să intre complet în vigoare pe 2 mai.

Săptămâna trecută, Hongkong Post a anunţat că suspendă serviciile poştale pentru colete trimise pe mare către Statele Unite, acuzând Washingtonul de ”intimidare” după anularea prevederilor comerciale fără taxe vamale pentru pachetele din China şi Hong Kong.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.