Depozitele bancare ale persoanelor fizice şi juridice din România au înregistrat un avans de 9% în martie (4,7% în termeni reali), faţă de aceeaşi lună a anului anterior, până la 330,847 miliarde de lei (69,6 miliarde de euro), arată datele Băncii Naţionale a României (BNR), publicate joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În februarie, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, depozitele bancare ale persoanelor fizice şi juridice din România au înregistrat un avans de 9,1% (5,1% în termeni reali), până la 333,276 miliarde lei (70,3 miliarde euro).

În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 6,8%, până la 121,345 miliarde lei.

Totodată, depozitele în lei ale firmelor au avansat cu 3,6%, până la 95,7 miliarde lei.

Depozitele în valută ale populaţiei şi firmelor au crescut cu 16,5%, până la 113,8 miliarde lei.

În martie, faţă de luna anterioară, depozitele bancare ale persoanelor fizice şi juridice din România au scăzut cu 0,7%, până la 330,847 miliarde lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.