Luna decembrie, denumită tradiţional „luna cadourilor”, tinde să devină o sursă de preocupare pentru mediul de business din România, având în vedere că, în ultimii ani, cele mai importante modificări fiscale au fost adoptate aproape de finalul anului, a transmis, joi, firma de consultanţă şi audit Deloitte România.
”Apogeul a fost atins în 2018, când am „primit” de Crăciun faimoasa Ordonanţă de Urgenţă 114. Anul acesta, tot în ajun de sărbători, se aduc reparaţii capitale ordonanţei, care, dincolo de beneficii, vin şi cu costuri de readaptare rapidă la noua realitate. Având în vedere provocările bugetare ale anului viitor, se pot anticipa, deja, surprize pentru decembrie 2020?”, a spus Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale şi Juridice, Deloitte România.
Anul 2019 a fost mai puţin „bogat” în modificări fiscale decât anii anteriori, însă impactul generat de OUG 114/2018 a fost mult mai puternic din cauza anvergurii actului normativ şi a modului surprinzător în care a fost adoptat: din scurt, fără consultări cu entităţile afectate şi fără studii de impact.
”Efectul asupra economiei a fost unul complex, pentru că a constat nu doar în taxe noi şi cheltuieli de conformare pentru jucătorii vizaţi, ci şi în dezechilibrarea bugetelor pe anul în curs şi a deciziilor de investiţii (de exemplu, investiţiile în Marea Neagră). Toate acestea au generat reacţii negative în lanţ până la consumatorul final”, a spus Bădin.
Totodată, impactul asupra bugetului de stat, deşi pozitiv, a fost cu mult sub aşteptări şi nu a compensat sub nicio formă pagubele deja create şi pe cele viitoare, având în vedere că încrederea investitorilor va fi mai greu de restabilit chiar şi decât bugetele companiilor afectate.
Proiectul de lege aprobat de Guvern prevede eliminarea taxei pe activele bancare
”Pe parcursul anului, ordonanţa a mai fost amendată, punctual, cea mai importantă modificare fiind adusă taxei pe activele bancare, însă abia prin legea pe care Guvernul a anunţat că îşi va asuma răspunderea în Parlament se reduc semnificativ riscurile induse de actul normativ iniţial. În linii mari, proiectul de lege aprobat de Guvern prevede eliminarea taxei pe activele bancare, a taxei din energie, renunţarea la taxarea companiilor din telecomunicaţii şi revenirea la cerinţele de capital iniţiale pentru fondurile de pensii din pilonul II”, a afirmat Bădin.
În cazul pensiilor obligatorii administrate privat, se retrage şi posibilitatea acordată participanţilor la un fond privat de a se transfera la sistemul de stat după o perioadă de cinci ani. În energie, se renunţă la plafonarea tarifelor pentru gaze şi electricitate şi se introduc prevederi tranzitorii pentru liberalizarea pieţei de energie electrică şi de gaze, consideră Bădin. Dintre măsurile cele mai importante cuprinse în OUG 114, se menţin cele din construcţii (salariul minim diferenţiat şi facilităţile fiscale acordate societăţilor din domeniu), acestea fiind considerate, în general, benefice sectorului.
”Impactul modificării ordonanţei asupra mediului de afaceri va fi, fără îndoială, unul pozitiv, deşi nu se poate spune că efectele vor fi şterse cu buretele: taxele plătite sau datorate de entităţile vizate, disconfortul şi cheltuielile generate de conformare şi, nu în ultimul rând, incertitudinea care a dus la blocarea planurilor de investiţii reprezintă costuri plătite deja în contul acestui experiment”, a spus Bădin.
El atrage atenţia că, pe de altă parte, prin modificarea actului normativ, statul trebuie să renunţe la anumite venituri. În acest an, în baza ordonanţei, statul a încasat peste 600 de milioane de lei (în 11 luni) de la companiile din sectorul energetic şi aproape 380 de milioane de lei de la bănci, doar pentru primul semestru din 2019, urmând ca taxa datorată pe semestrul doi să intre în conturile statului la jumătatea anului viitor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.