Suprafaţa medie a unei tranzacţii de spaţii de birouri a fost de 1.810 metri pătraţi in primele 9 luni ale anului, cel mai ridicat nivel al ultimilor 4 ani şi apropiat de cel din 2019, când a consemnat un record istoric, de 1.900 metri pătraţi, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
”Suprafaţa medie a unei tranzacţii de spaţii de birouri a fost de 1.810 metri pătraţi in primele 9 luni ale anului, cel mai ridicat nivel al ultimilor 4 ani şi apropiat de cel din 2019, când a consemnat un record istoric, de 1.900 metri pătraţi”, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Faţă de 2022 şi 2021, suprafaţa medie a unei tranzacţii cu spaţii de birouri în acest an a crescut cu 35%, dinamică ce s-a reflectat în activitatea totală de închiriere din primele 9 luni (de 347.000 metri pătraţi), cu 56% peste volumul din perioada similară a anului trecut.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Mai mult, trimestrul al treilea a stabilit un record trimestrial istoric în ceea ce priveşte cererea de spaţii de birouri, o suprafaţă totală de 157.100 mp fiind contractată în Bucureşti.
”Dacă activitatea de închiriere se menţine cel puţin la nivelul primelor 3 trimestre, putem să asistăm în acest an la depăşirea pentru prima dată în istorie a pragului de 400.000 mp de spaţii de birouri tranzacţionati. Cu toate acestea, cererea netă (excluzând renegocierile contractelor existente) a avut o pondere de 35% în volumul total închiriat în trimestrul 3, şi de 44% în primele 9 luni”, arată datele companiei.
Rata de neocupare a înregistrat o scădere minoră aceasta fiind de 14,9% comparativ cu începutul anului când era 15,2%
”Piaţa de birouri din Bucureşti traversează o perioadă dinamică şi vedem conturarea unor noi direcţii din punct de vedere al cererii. În acest sens, observăm o diversificare a domeniilor de activitate a companiilor care contractează spaţii de birouri moderne, astfel că sectorul IT&C, care acumula în mod normal aproximativ 40%-50% din suprafaţa tranzacţionată într-un an, a început să piardă din cota de piaţă si a crescut cererea primita din partea companiilor de producţie, cele de servicii profesionale, de servicii financiare, operatorilor de clinici şi spitale private şi chiar unităţi de învăţământ private. De remarcat este şi faptul că, deşi cea mai mare parte a cererii este reprezentată de contracte de renegociere pentru spaţiile existente, companiile au decis în general să îşi menţină suprafaţa ocupată, iar în unele cazuri chiar să se extindă. Există şi companii care şi-au recalibrat necesarul de spaţii de birouri şi au renunţat la o parte din acestea în urma renegocierilor, fenomen care probabil va continua şi în următoarele luni, însă credem că lucrurile se vor stabiliza treptat începând din al doilea semestru din 2024”, spune Mădălina Cojocaru, partner office agency Cushman & Wakefield Echinox.
În T3 2023 a fost finalizată a doua clădiri a proiectului de birouri U-Center (32.500 mp GLA) dezvoltat de Forte Partners în zona centrală a Bucureştiului, astfel că în primele 9 luni ale anului livrările de noi spaţii de birouri au totalizat 102.500 mp, urcând stocul la 3,41 milioane mp.
Referitor la chirii, acestea s-au stabilizat în trimestrul al treilea, fără mişcări importante în principalele subpieţe, astfel chiria de referinţă din CBD menţinându-se la nivelul anterior de € 22.00/mp/lună.
În ceea ce priveşte proiectele aflate în construcţie, oferta este destul de limitată (respectiv 80.000 mp de astfel de spaţii), cel mai redus nivel al ultimilor 16 ani, ca urmare a incertitunilor legate de problemele urbanistice. Prin urmare, este dificil de prognozat suprafaţa de birouri ce urmează a fi livrată în perioada de după 2024-2025 fără o soluţie clară referitoare la subiectele menţionate anterior, în timp ce proiecte cu o suprafaţă de peste 300.000 mp aşteaptă să primească autorizaţiile necesare începerii construcţiei.
Departamentul de birouri al Cushman & Wakefield Echinox a oferit consultanţă în ultimii trei ani pentru tranzacţii de închiriere de peste 170.000 de metri pătraţi la nivel naţional.
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.
Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în peste 60 de ţări, ajută chiriaşii, proprietarii şi investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.