Corporaţia rusă de stat Rostec a declarat joi că unitatea sa de export de arme a organizat producţia în India de proiectile perforatoare de suprafeţe armate utilizate de tancuri de luptă ruseşti, transmite Reuters.
Rostec a publicat anunţul înaintea vizitei în Rusia din 8-9 iulie a prim-ministrului indian Narendra Modi, care va purta discuţii cu preşedintele Vladimir Putin.
Proiectilele ”Mango” care vor fi produse în India sunt proiectate pentru a fi trase din tunurile tancurilor T-72 şi T-90 pe care le folosesc forţele terestre ale Indiei, a spus Rostec.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Proiectilele vă permit să loviţi tancuri moderne, echipate cu protecţie combinată. Diferite variante ale acestor vehicule de luptă sunt în serviciu în India", se spune în comunicatul său.
Rostec a spus că are, de asemenea, planuri de a stabili producţia de praf de puşcă în India, ca parte a eforturilor guvernului indian de a produce mai multe mărfuri străine în India.
Moscova a furnizat de mult echipamente armatei indiene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.