Garda de Mediu a făcut un control la Primăria Capitalei, vizând măsurile adoptate pentru reducerea poluării din Bucureşti. N ota de constatare arată că multe dintre măsurile asumate de municipalitate, cu termen de finalizare 2022, nu au fost îndeplinite. În 2023 au fpst făcute zeci de mii de acţiuni de control, fiind aplicate amenzi consistente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Garda de Mediu pubică, joi, raportul ultimului control privind calitatea aerului realizat de Comisariatul Municipiului Bucureşti la Primăria Capitalei.

Verificarea a avut loc în perioada 20.12.2023-16.01.2024.

”Controlul a fost efectuat în vederea verificării stadiului de realizare a Planului Integrat de Calitate a Aerului din aglomerarea Bucureşti, precum şi a măsurilor luate de către Primăria Municipiului Bucureşti pentru reducerea emisiilor de poluanţi atmosferici în vederea încadrării concentraţiilor de PM 10 şi NO2 în limitele legale”, anunţă Garda de Mediu.

Potrivit sursei citare, Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Bucureşti 2024-2028 nu a fost elaborat şi aprobat prin HCGMB. Municipiul Bucureşti a încheiat contractul de prestări servicii nr. 13 din data de 31.01.2022, având ca obiect elaborarea studiului de calitate a aerului şi asistenţa tehnică pentru realizarea PICA Municipiul Bucureşti – termen 2023.

”Din declaraţiile reprezentanţilor Primăriei Municipiului Bucureşti rezultă că studiul de calitate a aerului, întocmit de Consorţiul Bucharest Clean Air, nu a putut fi recepţionat, fiind necorespunzător din punct de vedere calitativ. PMB a publicat în SEAP achiziţionarea serviciului de elaborare a studiului de calitate a aerului în vederea întocmirii şi realizării Planului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Bucureşti. Până la data şi ora realizării prezentei informări nu a fost încheiat contract de prestări servicii pentru întocmirea studiului”, arată Garda de Mediu.

Potrivit instituţiei, în perioada derulării procedurilor de elaborare a Planului Integrat de Calitate a Aerului pentru Municipiul Bucureşti, PMB şi-a asumat un calendar privind finalizarea PICA 2024-2028, precum şi măsuri suplimentare privind reducerea valorilor limită de PM 10.

”Conform calendarului întocmit de PMB, PICA 2024-2028 va fi aprobat în luna octombrie 2024. De asemenea, a fost asumat un set de măsuri care să asigure reducerea valorilor pentru PM 10”, anunţă Garda de Mediu.

Instituţia detaliază măsurile asumate de Primăria Capitalei, termenele de realizare şi stadiul implementării acestora şi arată că unele nu au fost îndeplinite.

Măsura nr. 1 - Îmbunătăţirea calităţii transportului public.

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 1: PMB – Direcţia Transporturi

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2024.

Descrierea măsurii: Primăria Municipiului Bucureşti va îmbunătăţii parcul de autovehicule prin reînnoirea parcului auto al Societăţii de Transport Public Bucureşti STB S.A. prin achiziţia a 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie, 122 de troleibuze şi a 7 microbuze electrice

Stadiul îndeplinirii măsurii: 100 autobuze electrice – livrate în totalitate. 100 de tramvaie – contract în derulare – 72 tramvaie livrate până la 08.01.2024, restul se vor livra într-o cadenţă de 4 tramvaie/lună, 100 de troleibuze – contract nr. 862/29.12.2022. S-a devansat livrarea acestora cu 4 luni, începând cu ianuarie 2024. Se va finaliza la sfârşitul lunii iunie 2024, 22 troleibuze – pregătire documentaţie pentru demarare achiziţie publică şi 7 microbuze – pregătire documentaţie pentru demarare achiziţie publică.

Menţionăm faptul că achiziţia celor 100 de tramvaie şi a celor 100 de troleibuze face parte din PICA 2018-2022 şi avea drept termen de realizare anul 2020.

Măsura nr. 2 - Creşterea ponderii utilizării transportului electric public de suprafaţă prin modernizarea/reabilitarea/extinderea reţelei de transport.

Responsabilitatea implementării măsurii nr.2: PMB Direcţia Investiţii

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2026.

Descrierea măsurii: Reabilitarea infrastructurii a 16 linii de tramvai în Municipiul Bucureşti, însumând aproximativ 49,06 km cale dublă linii de tramvai.

Stadiul îndeplinirii măsurii: Pentru loturile 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 16 au fost semnate contractele de proiectare şi execuţie, iar pentru lotul 3 (linia 5), a fost semnat contractul de execuţie. Pentru toate aceste loturi s-au emis ordine de începere pentru serviciile de proiectare, respectiv, pentru lucrările de execuţie (linia 5).

● Pentru loturile 1, 2, 13 şi 15 s-a reluat procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de proiectare şi execuţie, demarată în conformitate cu Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Documentaţia de licitaţie aferentă acestora a fost publicată în SEAP, data limită de depunere a ofertelor, fiind 31.01.2024. Procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de proiectare şi execuţie se va desfăşura pe parcursul anului 2024.

Pentru lotul 4, procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a fost anulată, comisia de evaluare a ofertelor, stabilind singura ofertă depusă, ca ne acceptată; raportul de anulare a procedurii de achiziţie este în curs de aprobare; procedura de licitaţie va fi reluată.

Măsura nr. 3 - Realizarea de benzi unice pentru transportul public de suprafaţă

Responsabilitatea implementării măsurii: PMB - Direcţia Transporturi - Administraţia Străzilor

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2023.

Descrierea măsurii: În cadrul acestei măsuri se vor realiza 13,25 km de bandă unică pe

Axa Nord – Sud (9,75 km) respectiv Axa Est – Vest (3,5 km).

Stadiul îndeplinirii măsurii: au fost realizate benzi unice pe o lungime de 6,1 Km şi s-au realizat parţial 5, 1 km 

La data şi ora controlului, măsura a expirat şi nu a fost realizată în totalitate.

Măsura nr. 4 - Extinderea şi integrarea superioară a traseelor de transport public de suprafaţă, urban şi regional, inclusiv cu sistemul feroviar – Tren metropolitan Bucureşti – Ilfov.

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 4: Direcţia Transporturi

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2026.

Descrierea măsurii: În cadrul acestei măsuri, se va realiza proiectul „Tren metropolitan Bucureşti-Ilfov” prin care se va moderniza reţeaua feroviară pe centura capitalei pentru preluarea traficului cu călători şi marfă în zona metropolitană a Bucureştiului.

Stadiul îndeplinirii măsurii: Proiectul Direcţiei Generale Investiţii se află în derulare procedură de atribuire a contractului de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate, în conformitate cu prevederile Normei Interne aprobate prin H.C.G.M.B. nr. 60/02.03.2023 privind modalitatea de atribuire a contractelor către/între unităţile subordonate ale Municipiului Bucureşti.

Măsura nr. 5 - Amenajare de piste pentru biciclete în Municipiul Bucureşti

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 5: Direcţia Transporturi

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2026.

Descrierea măsurii: Realizare infrastructură pentru transport verde - piste pentru biciclete în Municipiul Bucureşti. Obiectivul principal al proiectului constă în dezvoltarea reţelei de piste pentru biciclete la nivelul Municipiului Bucureşti, încurajarea transportului verde şi ridicarea potenţialului de utilizare a bicicletelor în mediul urban. Proiectul constă în realizarea a 5 trasee prioritare, totalizând 13 km cale dublă (26 km cale simplă)

Stadiul îndeplinirii măsurii: Contractul de servicii privind elaborarea studiului de fezabilitate., a fost reziliat, ca urmare a faptului că documentaţia depusă de către prestator este neconformă cerinţelor caietului de sarcini.

În funcţie de alocările bugetare ce vor fi aprobate pentru anul 2024, procedura de achiziţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate va putea fi reluată.

Măsura nr. 6 - Modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare inteligentă (Managementul Traficului Bucureşti-Ilfov) şi prioritizarea vehiculelor de transport public, în vederea creşterii siguranţei rutiere, fluidizării traficului şi reducerii poluării

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 7: Direcţia Transporturi

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2026.

Stadiul îndeplinirii măsurii: S-a desfăşurat procedura de achiziţie de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate, în conformitate cu Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Licitaţia a fost contestată. Dosarul aflat la Curtea de Apel Bucureşti. I

Măsura nr. 7 - Introducerea unei noi politici tarifare pentru parcări şi aplicarea de sancţiuni pentru parcarea ilegală.

Responsabilitatea implementării măsurii I.7: Direcţia Transporturi

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: -.

Descrierea măsurii: Propunere de modificare H.C.G.M.B. nr. 95/22.02.2018 privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti.

Introducerea unei noi reglementări, care nu va avea un scop coercitiv, ci va avea un caracter profund social prin efectele generate pe termen lung în viaţa oraşului, întrucât instituirea penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori nu şi-a dovedit eficienţa şi eficacitatea în cadrul sistemului de măsuri destinate reglementării activităţii de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

Stadiul îndeplinirii măsurii: În anul 2023, s-au înregistrat:

- Nr. controale: 17.604

- Nr. Procese Verbale de Inspecţie:207

- Procese Verbale de Constatare şi Sancţionare a Contravenţiei - 17426, în valoare de 5.778.470 lei

Măsura nr. 8 - Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2026.

Responsabilitatea implementării măsurii I.8: Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală Investiţii, Direcţia Servicii integrate, Direcţia Generală Managementul Proiectelor şi Fonduri Europene

Descrierea măsurii: În cadrul acestei măsuri se vor reabilita 115,139 km reţea primară de termoficare

Stadiul îndeplinirii măsurii: În luna decembrie 2023, au fost încheiate contractele de proiectare şi execuţie pentru loturile: 2 (Magistrala I SUD Cămin CP3 – Cămin FPC27), 3 (Magistrala I SUD Cămin CM1 – Cămin CM11), 4 (Magistrala II SUD Cămin CC7 – Cămin CG9) şi 5 (Magistrala III SUD Cămin CS1 – Cămin CL5).

La data controlului, măsura este în termen.

Măsura de eficientizarea consumului de energie termică prin reabilitarea reţelelor de distribuţie primară şi secundară a energiei termice a făcut parte din PICA 2018-2022.

 În cadrul acestei măsuri, trebuiau reabilitate toate magistralele de distribuţie primară a energiei termice, respectiv 250,7 km – măsură cu termen scadent 2023.

Măsura nr. 9 - Salubrizarea urbană - salubrizarea străzilor

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: permanent

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 9:

Descrierea măsurii: În cadrul acestei măsuri se vor realiza controale pentru respectarea prevederilor HCGMB nr. 345/2020 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Bucureşti la Primăriile Sectoarelor 1-6.

Stadiul îndeplinirii măsurii: În anul 2023 s-au înregistrat:

- Nr. controale - 1724

- Nr. Procese Verbale de Inspecţie - 446

- Procese Verbale de Constatare şi Sancţionare a Contravenţiei: 1.541, în valoare de 1.270.000 lei

Măsura nr. 10 - Monitorizarea salubrizării şantierelor

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: permanent.

Responsabilitatea implementării măsurii nr.10: Instituţia publică de interes local în subordinea Primarului General, respectiv DGPLCMB, GNM – CMB, Poliţia Locală Sector 1-6,

Descrierea măsurii: În cadrul acestei măsuri, se vor realiza controale pentru verificarea stării de salubrizare a spaţiilor/zonelor extinse şi igienizarea străzilor adiacente şantierelor precum şi respectarea condiţiilor de mediu din actele de reglementare, autorizaţii de construire, acorduri/avize. Măsura urmăreşte reducerea emisiilor din activităţi precum săpături şi umpluturi, manevrări de pământ şi materiale de construcţii, eroziune eoliană, etc.

Stadiul îndeplinirii măsurii: În anul 2023 s-au înregistrat:

- Nr. controale - 3.343

- Nr. Procese Verbale de Inspecţie – 2.793

- Procese Verbale de Constatare şi Sancţionare a Contravenţiei - 205, în valoare de 741.500 lei

Măsura nr. 11 - Conservarea, ameliorarea şi extinderea spaţiilor verzi publice

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2023 pentru literele b. c şi d şi 2024 pentru lit. a.

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 11: Instituţia de interes public local în subordinea CGMB pentru care Primarul General este ordonator principal de credite, respectiv Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti

Descrierea măsurii:

a. Proiectul „Amenajare peisagistică Parcul Unirii” - Faza de execuţie.

Obs: execuţia de amenajare peisagistică a parcului Unirii va demara după finalizarea lucrărilor de reparaţii efectuate de Primăria Sector 4 a planşeului din Piaţa Unirii

b. Plantarea de arbori în alveolele goale existente în aliniamentele stradale, inclusiv jardiniera râului Dâmboviţa, aflate în administrare

c. Amenajarea unei suprafeţe de tip pajişte urbană pe jardiniera râului Dâmboviţa (tronson Mihai Bravu-Calea Vitan)

d. Plantarea a 75.000 arbori pe terenuri degradate

Pentru proiectul de la lit. b) au fost plantaţi, în anul 2023, un total de 395 arbori în jardiniera râului Dâmboviţa, TNB, Parcul Carol şi Parcul Băneasa.

Pentru proiectul de la pct c) a fost amenajată o suprafaţă de 500 mp în dreptul complexului Asmita Garden, din totalul asumat de 0,8 ha.

La data şi ora controlului, nu erau plantaţi 75.000 de arbori, în baza Protocolul de colaborare încheiat între PMB, ALPAB şi o coaliţie formată din 6 ONG. Proiectul nu a fost implementat datorită neaprobării în şedinţa CGMB.

Menţionăm faptul că Primăria Municipiului Bucureşti nu a realizat/nu a constituit Registrul Spaţiilor Verzi care să ţină o evidenţă clară a spaţiilor verzi din Municipiul Bucureşti, inclusiv a numărului de arbori. A fost elaborat caietul de sarcini şi se fac demersuri pentru iniţierea procedurii de achiziţie. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate să asigure finanţare materialului dendrologic şi a lucrărilor aferente necesare pentru amenajarea terenurilor şi regenerarea vegetaţiei în spaţiile verzi proprietatea acestora. Deţinătorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se găsesc perdelele şi aliniamentele de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt obligaţi să le întreţină pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană.

Măsura nr. 12 – Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Bucureşti

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 12: PMB – Direcţia Investiţii

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 01.09.2024.

Descrierea măsurii: Proiectul propune montarea a 50 staţii de reîncărcare a vehiculelor cu energie electrică, pe 11 amplasamente.

Stadiul îndeplinirii măsurii: Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenţi Studiului de fezabilitate, în conformitate cu H.G.C.M.B nr.339/28.09.2023.

Urmează demararea procedurii de achiziţie pentru contractare servicii de proiectare şi lucrări de execuţie (în aşteptare deschidere linie de finanţare de către AFM pentru depunerea documentaţiei).

Măsura nr. 13 – „Lărgire B-dul Dimitrie Pompeiu, cu extindere infrastructură de tramvai şi străpungere B.dul. Barbu Văcărescu, construire drum de legătură între Şos. Pipera, B-dul Dimitrie Pompeiu şi Str. Fabrica de Glucoză şi construire parcare de tip park&ride cu acces din B-dul Dimitrie Pompeiu”

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 13: PMB – Direcţia Investiţii

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: nu a fost asumat termen.

Descrierea măsurii: În cadrul acestei măsuri, se are în vedere optimizarea traficului pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, precum şi modernizarea liniei de tramvai (lărgire şi extindere, construire parcare de tip park&ride.

Stadiul îndeplinirii măsurii: Este în desfăşurare procedura de achiziţie de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate, în conformitate cu Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. S-a lansat în SEAP procedura de achiziţie pentru toate etapele proiectului. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 22 ianuarie 2024.

Măsura nr. 14 - Extinderea infrastructurii de tramvai:

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 14: PMB – Direcţia Investiţii

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2026

Descrierea măsurii:

 Lotul 1 - extinderea liniei de tramvai în Piaţa Unirii, care va lega linia de tramvai 32 de la poalele Dealului Mitropoliei, cu linia de tramvai 21, spre Strada Sfânta Vineri.

Lotul 2 - va face conexiunile dintre liniile de tramvai din zona de sud-est şi cele din nord-est, prin extinderea liniei de tramvai, între B.dul Chişinău şi Str. Alexandru Anghel

Lotul 3 Proiectul constă în realizarea unei noi linii de tramvai care să faciliteze legătura dintre capătul tramvaiului 5 şi zona Complexului comercial Băneasa Mall Băneasa

Lotul 4 Proiectul constă în realizarea unei noi linii de tramvai care să faciliteze legătura dintre capătul tramvaielor 3 şi 45 şi zona Complexului comercial Colosseum. Total 14.7 Km linie de tramvai.

Stadiul îndeplinirii măsurii: Contractele de servicii pentru realizarea studiului de fezabilitate aferente celor 4 loturi sunt în derulare.

Pentru loturile 1 şi 2, certificatele de urbanism pentru elaborarea documentaţiei de urbanism PUZ şi a documentaţiei tehnico-economice faza SF au fost emise. În data de 08.11.2023, proiectantul general a susţinut propunerile în faţa Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Pentru loturile 3 şi 4, au fost emise certificatele de urbanism pentru elaborarea documentaţiei de urbanism PUZ, a documentaţiei tehnico-economice faza SF şi pentru execuţie foraje. Urmează depunerea documentaţiei necesare Etapei I de informare şi consultare a populaţiei la PUZ, conform HCGMB nr.136/2012.

Măsura nr. 15 - Traseu prioritar pietonal şi de biciclişti - 36 subproiecte

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 15: PMB – Direcţia Investiţii

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: trim. IV 2025.

Descrierea măsurii: Proiectul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană Zona Centrală Bucureşti (PIDU), aprobat prin HCGMB nr. 103/2012. Cele 36 subproiecte sunt împărţite în 7 loturi. Proiectul propune realizarea unui traseu prioritar pentru pietoni şi biciclişti, eliminarea traficului autovehiculelor, realizarea unor pavaje specifice unei zone urbane importante, amplasarea eficientă a mobilierului urban, iluminarea corectă. Reglementarea circulaţiei auto ar permite favorizarea circulaţiei pietonale şi velo.

Stadiul îndeplinirii măsurii: Proiectul face parte din PIDU. DALI + PT sunt aprobate. În funcţie de disponibilitatea bugetară pe anul 2024, se va putea demara procedura de achiziţie pentru execuţia lucrărilor.

Măsura nr. 16. - Revizuirea Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti

Responsabilitatea implementării măsurii nr. 16: PMB - DGUAT

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: trim. I 2025.

Descrierea măsurii: PUG constituie cadrul legal pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare

Stadiul îndeplinirii măsurii: este în proces de revizuire, data de finalizare trim I 2025

Măsura nr. 17. Modernizare centrale termice şi reţelele termice aferente

Eficientizarea funcţionării punctelor termice din zona Berceni Giurgiu şi Berceni Olteniţa. Modernizare traseu reţele termice

Responsabilitatea implementării măsurii: CMTEB SA

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2025.

Descrierea măsurii:

a)  Modernizare a 4 centrale termice şi a reţelelor termice aferente

b) Eficientizarea funcţionării unor puncte termice Obiectivul presupune înlocuirea completă a echipamentelor de automatizare şi echiparea a 24 puncte termice şi 16 module termice cu echipamente de automatizare de generaţie nouă; Acest sistem nou de automatizare va putea fi conectat la un sistem de tip SCADA

c) Modernizare traseu reţea primară.

Stadiul îndeplinirii măsurii: A fost încheiat cu Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti S.A cu terţe societăţi.,

Măsura nr. 17.2 Modernizarea centralelor termice şi reţele termice aferente.

Descrierea măsurii: Modernizarea a 20 de puncte termice modulare pentru reţeaua de termoficare.

Stadiul realizării măsurii: a fost încheiat cu CMESB SA contract de servicii Ordinul administrativ a fost emis începând din 25.07.2023. S-a aprobat utilizarea temporară a unor terenuri pentru amplasarea contractelor, conform HCGMB 395/2023.

Măsura nr. 18 - Strategie de comunicare şi conştientizare în domeniul calităţii aerului

Responsabilitatea implementării măsurii: CMTEB SA

Data de Finalizare/data la care măsura este prevăzută să intre pe deplin în vigoare: 2027.

Descrierea măsurii: Creşterea gradului de acces al cetăţenilor capitalei la informaţia privind calitatea aerului înconjurător, respectiv conştientizarea şi înţelegerea modalităţilor de acţiune prin care aceştia pot participa la îmbunătăţirea calităţii aerului în Municipiul Bucureşti

Stadiul îndeplinirii măsurii: Constituire grup de lucru prin dispoziţie de primar şi elaborare documentaţie pentru concurs de soluţii în vederea demarării procedurii de achiziţie publică.

Din studiul privind calitatea aerului realizat în anul 2015 pentru aglomerarea Bucureşti rezultă că sursele de emisie sunt reprezentate, în ordine descrescătoare, de traficul rutier - 58.4%, încălzirea rezidenţială – 27.4%, activităţi economice - 13.29%. Responsabilitatea privind calitatea aerului în Municipiul Bucureşti revine, conform prevederilor legale, Primăriei Municipiului Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, acesta a întocmit şi supus aprobării planul integrat de calitate a aerului pentru perioada 2018-2022”, a mai transmis Garda de Mediu.

Instituţia precizează că Planul integrat de calitate a aerului a cuprins şi măsurile asumate de către PMB pentru încadrarea valorilor limită pentru indicatorul PM10 şi Nox.

”Măsurile propuse, cu termen de finalizare 2022, nu au fost realizate în totalitate şi au dus la reducerea parţială a emisiilor de poluanţi. Ca exemplu, nu au fost realizate în totalitate benzile unice pentru transportul în comun şi nu au fost realizate măsurile de conservare, ameliorare şi extindere a spaţiilor verzi publice. De asemenea, nu au fost realizate măsurile privind eficientizarea consumului de energie termică prin reabilitarea reţelelor de distribuţie primară şi secundară a energiei termice, nu a fost restricţionat traficul în zona centrală, măsuri ce au făcut parte din PICA 2018-2022”, arată Garda de Mediu.

Instituţia arată că ”Primăria Municipiului Bucureşti nu a realizat/nu a constituit Registrul Spaţiilor Verzi care să ţină o evidenţă clară a spaţiilor verzi din Municipiul Bucureşti. PMB nu a adoptat un set de măsuri pentru reducerea poluanţilor proveniţi din traficului rutier şi încălzire rezidenţială. Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice au obligaţia să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort, disconfort olfactiv pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, unităţi sanitare şi unităţi de învăţământ; conform OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, art. 70, lit. G”, se mai arată în raportul de control.

Instituţia afirmă că, deşi reprezentanţii Primăriei Generale a Municipiul Bucureşti, în anul 2021, au prezentat chiar în faţa experţilor COM un calendar de elaborare a unui nou PICA, nici până în prezent nu a fost elaborat studiul prin care să fie inventariate toate sursele de poluare şi prin care să se identifice măsuri cuantificabile pentru reducerea emisiilor de poluanţi la nivelul aglomerării Municipiului Bucureşti.

”Ultimul termen asumat în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor de către Primăria Municipiului Bucureşti, pentru noul Plan Integrat de Calitate al Aerului, este Octombrie 2024. PMB nu a luat măsuri/nu deţine un plan de acţiune pentru reducerea concentraţiilor de poluanţi în zonele unde staţiile de monitorizare omologate din cadrul reţelei RNMCA şi/sau senzorii proprii (infoaer. Pmb) au înregistrat depăşiri ale concentraţiei admise. PMB a demarat elaborarea unei proceduri de verificare a datelor din senzorii proprii şi de informare a factorilor decidenţi în vederea luării măsurilor adecvate în cel mai scurt timp pentru reducerea concentraţiilor de poluanţi”, se mai arată în raport.

Instituţia a stabilit mai multe măsuri:

1. Se va elabora şi aproba Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Bucureşti, în conformitate cu termenele asumate prin Adresa nr. 190183/10.11.2023.

Răspunde: Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar General Termen: octombrie 2024

2. Se vor realiza măsurile suplimentare asumate să asigure reducerea emisiilor de poluanţi atmosferici în vederea încadrării valorilor limită de emisie pentru particule în suspensie şi NOx în limitele legale. Măsurile asumate sunt cele din Anexa nr 1 şi 2 Adresa nr. 190183/10.11.2023.

Răspunde: Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar General

3. Se va realiza un plan de măsuri urgente cu efect în reducerea emisiilor de pulberi în suspensie generate de traficul rutier şi cu precădere de traficul greu care tranzitează zone rezidenţiale dens populate ale municipiului şi aglomerării Bucureşti, inclusiv prin restricţionarea traficul rutier, în condiţiile în care se înregistrează tendinţe de creştere şi chiar depăşiri ale valorilor limită la poluanţii ce fac obiectul Planului Integrat de Calitate a Aerului.

Răspunde: Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar General

4. Se va realiza un plan de măsuri urgente care trebuie luate pentru reducerea emisiilor de particule în suspensie rezultate din încălzirea rezidenţială în zonele unde se constată tendinţe de creştere şi chiar depăşirea valorilor limită admise.

Răspunde: Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar General

5. Reglementarea de către PMB şi/sau de către subdiviziunile administrative teritoriale a activităţilor generatoare de disconfort pentru populaţie, care nu necesită acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului (autorizaţie de mediu), dar care pot influenţa valorile indicatorilor monitorizaţi de RNMCA şi care fac obiectul Planului Integrat de Calitate a Aerului.

Răspunde: Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar General

6. Asigurarea de către PMB, în cadrul procedurilor de emitere a Autorizaţiilor de Construire, a elementelor arhitecturale adecvate în sensul folosinţei spaţiilor propuse a fi ocupate de construcţii cu facilitarea condiţiilor de dispersie a poluanţilor în spaţiul respectiv şi nu numai (evitarea formării fenomenului de „capac” şi/sau „canion”). De asemenea se vor lua în considerare zonele de protecţie ale staţiilor de monitorizare calitate aer din RNMCA.

Răspunde: Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar General

7. Întocmirea, în regim de urgenţă, a registrului spaţiilor verzi şi suprapunerea lui prin măsuri de dezvoltare a acestor spaţii pentru asigurarea normelor legale în ceea ce priveşte fiecare cetăţean rezident în Municipiului Bucureşti.

Răspunde: Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar General

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.