Un contract de finanţare pentru apă – canal în valoare de peste 300 milioane de euro pentru judeţele Călăraşi şi Ialomiţa a fost semnat, luni, la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Prima etapă a proiectului, în valoare estimată de peste 100 milioane euro, va fi finanţată din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Prin proiect, 95.000 de locuitori din cele două judeţe vor beneficia de alimentare cu apă şi 58.500 de îmbunătăţirea serviciilor de canalizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost semnat contractul pentru finanţarea primei etape a proiectului de investiţii Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a Operatorului Regional din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa”, anunţă, luni, MIPE, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că investiţia totală este estimată la 291,53 milioane euro (fără TVA), iar prima etapă este estimată la 90 milioane euro, fără TVA. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

 Potrivit ministerului, proiectul va acoperi 33 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, 94.554 locuitori urmând a beneficia de servicii conforme de alimentare cu apă şi 58.518 locuitori de îmbunătăţirea serviciilor de canalizare. 

 ”Semnăm astăzi un nou contract pentru extinderea accesului la servicii de alimentare cu apă şi canalizare pentru două judeţe în care, în acest moment, mai puţin de jumătate dintre gospodării sunt racordate la reţelele de apă – canal. Îi felicit pe reprezentanţii autorităţilor locale – preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă şi preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Marian Pavel, precum şi primarilor localităţilor beneficiare din cele două judeţe, pentru determinarea de a susţine aceste proiecte pentru comunităţile lor. Pentru următoarea perioadă de programare, Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă, cu o alocare de peste 5 miliarde de euro, va asigura acces la finanţare pentru proiecte similare, în alte comunităţi din ţară. Sunt investiţii esenţiale pentru calitatea vieţii din aceste comunităţi, dar şi pentru potenţialul economic local”, a subliniat ministrul Marcel Boloş. 

Conform proiectului, în judeţul Călăraşi aproape 97% din locuitori vor avea acces la apă curentă şi canalizare faţă de 46%, respectiv 56%. În Ialomiţa, gradul de racordare la alimentarea cu apă va creşte de la 49% la aproape 100%, iar la canalizare de la 47% la 98%. 

”Proiectul presupune extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie apă potabilă cu 237 km şi reabilitarea altor 53 km, 6 staţii de tratare noi sau reabilitate, 32 surse de apă noi sau reabilitate, 3 staţii de epurare, 425 km reţea de canalizare. Pentru prima etapă care se realizează cu finanţare din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, cu termen de finalizare 31 decembrie 2023, valoarea estimată este de 90.540.446 euro fără TVA, reprezentând 31,05% din valoarea totală”, a mai transmis ministerul.  

Prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (Axa Prioritară 3), pot fi sprijinite proiecte dedicate dezvoltării infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor (creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei, precum şi reducerea numărului depozitelor neconforme şi creşterea gradului de pregătire pentru reciclare a deşeurilor în România). 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.