Consiliul Concurenţei a extins recent investigaţia declanşată primăvara trecută pe piaţa comercializării produselor turistice şi a pachetelor de servicii turistice prin agenţiile de turism, investigând acum, între alţii, şi agenţiile Cocktail Holidays şi Nova Travel (din Grupul Eurolines), au declarat surse din piaţă, pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Investigaţia a fost extinsă în luna iunie asupra mai multor companii, printre care se regăsesc Nova Travel (touroperatorul Eurolines Group România, n.r.), Prestige Tours International, Charter Broker şi Prompt Service Travel Company (touroperatorul Cocktail Holidays, n.r.).”, spun sursele citate.

Ancheta ar putea fi finalizată până la sfârşitul acestui an, potrivit surselor citate.

Consiliul Concurenţei a demarat în aprilie anul trecut o investigaţie privind o posbilă încălcare a regulilor de concurenţă pe piaţa comercializării produselor turistice şi a pachetelor de servicii turistice prin agenţii de turism, după o sesizare anonimă, autoritatea suspectând agenţiile de turism că îşi coordonează politicile comerciale în scopul impunerii unui nivel minim de preţ de vânzare a pachetelor turistice.

Agenţiile anchetate în acest caz sunt: Paralela 45, Paravion, Eximtur, Mareea, Christian Tour, Perfect Tour, HappyTour, Eurolines, Klever Travel, Europabus, Danubius Travel şi Amarino.

Este prima investigaţie declanşată de autoritatea de concurenţă în ultimii zece ani în turism.

Consiliul Concurenţei a efectuat atunci inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale mai multor companii active pe piaţa serviciilor turistice, iar documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă.

Aceasta este prima investigaţie declanşată de autoritatea de concurenţă în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe platforma avertizorilor de concurenţă.

Această platformă reprezintă un instrument care asigură anonimatul persoanelor care doresc să comunice Consiliului Concurenţei informaţii referitoare la activităţile de tip cartel ale unor companii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.