Agenţia de presă News.ro cu sprijinul INPPI, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, CEC Bank, CITR , Zamfirescu, Racoţi & Partners, organizează miercuri, 27 septembrie, cu începere de la ora 09.30, la Hotel Sheraton, conferinţa « REDRESARE VERSUS LICHIDARE. Salvarea firmelor în insolvenţă, factor important pentru asigurarea unei creşteri sustenabile”, eveniment care aduce la aceeaşi masă reprezentanţi ai autorităţilor, practicieni în insolvenţă, şefi de companii, avocaţi si consultanţi la o dezbatere privind consecinţele insolvenţelor asupra economiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Deşi 2016 a fost primul an care a marcat o contracţie majoră a insolvenţelor în rândul companiilor mari, România înregistrează in continuare un nivel al insolvenţelor de patru ori mai mare decât media înregistrată în plan regional (Europa Centrală şi de Sud-Est). În România, media este de 45 de insolvenţe la o mie de firme active, ocupând prima poziţie în regiune din acest punct de vedere.

Tendinţa de scădere a numărului insolvenţelor a continuat şi în primele luni din 2017, astfel că un număr de 512 firme au intrat în insolvenţă în luna ianuarie, cu 22,6% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut, aproape 100 dintre acestea fiind din Bucureşti, potrivit datelor Registrului Comerţului. Pe locurile următoare în clasament se află Bihor (34 de insolvenţe), Prahova (31) şi Timiş (23).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În acelaşi timp, procentual, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Iaşi (-64%), Vaslui (-60%) şi Hunedoara (-58%), la polul opus fiind Harghita, de la o insolvenţă în ianuarie 2016 la şapte insolvenţe în acest an, şi Teleorman, de la doua la cinci insolvenţe.

Din punctul de vedere al domeniilor de activitate, începutul de an a adus cele mai multe insolvenţe în zona de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul şi repararea autovehiculelor (144), dar în scădere cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut. Locurile următoare sunt ocupate de construcţii, 64 insolvenţe (în scădere cu 27%), industria prelucrătoare, 58 de insolvenţe, şi sectorul de transport şi depozitare, 34 de insolvenţe (în creştere cu 30%).

Astfel, dimensiunea business-urilor afectate se dublează, în pofida scăderii numărului procedurilor de insolvenţă în rândul companiilor de impact. Prin dimensiunea lor, acestea angrenează şi alte companii din rândul partenerilor, ducând la efecte importante în domeniile de activitate ale acestora.

Aşadar, cum se implică statul în susţinerea acestor companii, ce soluţii au acestea din urma pentru a ieşi din impas şi a reuşi din nou să crească?

In acest context, salvarea firmelor care intră în insolvenţă a devenit un factor important pentru asigurarea unei creşteri economice sustenabile. Legislaţia insolvenţei şi atitudinea creditorilor împing prea multe firme către lichidare.

Ce trebuie făcut, care este bilanţul Codului Insolvenţei şi ce efecte a produs asupra economiei, ce reglementări ar trebui adoptate pentru a le oferi antreprenorilor "a doua şansă“, avantajele redresării şi mai ales cum ajutăm firmele în redresare si ce rol au băncile în salvarea firmelor aflate în dificultate sunt doar cateva din temele de discuţie pe care le vor aborda speakerii invitati: Robert Cazanciuc, preşedinte Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senat; Ion Cupşa, membru, Comisia Juridică de disciplină şi imunităţi, Camera Deputatilor; Niţă Elvir Liviu, consilier superior în cadrul Direcţiei Generale de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare ANAF; Simona Miloş, preşedinte, Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI); Cătălin Radbâţă, Partener, Departament Litigii, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen; Dorin Petcu, asociat în cadrul TZA Insolvenţă S.P.R.L; Stan Tîrnoveanu, senior partner, Zamfirescu Racoţi & Partners; Cristina Ienciu, Head of Legal, CITR Group; Florin Dănescu, preşedinte executiv ARB; Mirela Iovu, vicepreşedinte CEC Bank; Ionuţ Şerban, partener la Ţuca Zbârcea & Asociaţii; Iancu Guda, Services Director, Coface Romania; Ana Dincă, membru al biroului permanent, CNIPMMR & Managing Partner Audit One.

Pentru mai multe detalii accesaţi pagina evenimentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.