Firmele şi persoanele fizice din spaţiul european care vor să cumpere terenuri agricole în România vor fi obligate să îndeplinească o serie de condiţii, precum o experienţă de minimum 5 ani în domeniu şi prezentarea unei dovezi că 75% din activitatea derulată în ultimii 5 ani a fost în agricultură. Condiţiile vor fi aplicate inclusiv persoanelor fizice şi juridice române, scrie Profit.ro.
Condiţiile sunt incluse în draftul aflat în finalizare la nivelul Ministerului Agriculturii, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
Alte condiţii care vor trebui îndeplinite pentru cumpărarea de terenuri agricole sunt existenţa unor studii în domeniu şi ca destinaţia terenului să nu fie schimbată cel puţin 10 ani.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În plus, pentru firme va trebui dovedit că acţionarii au domiciliul în România.
Proiectul ar putea include şi obligaţia de a fi prezentată şi dovada unui istoric de cel puţin 5 ani în relaţia cu Fiscul, după model german. Scopul acestei obligaţii va fi de a demonstra "buna intenţie" a cumpărătorului, prin faptul că a fost contribuabil la buget minimum 5 ani.
Una dintre cele mai importante probleme discutate a fost însă limitarea dreptului străinilor de a cumpăra teren agricol în limita unui anumit număr de hectare, organizaţiile agricole arătând însă că o astfel de limitare nu este constituţională, deoarece nu poate fi îngrădit volumul unei proprietăţi. În consecinţă, la acest moment, draftul nu include o astfel de limitare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.