Chiriile medii pe segmentul rezidenţial nou din Bucureşti au scăzut cu aproximativ 6% în medie în semestrul întâi al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2020, arată o analiză realizată de compania de consultanţă imobiliară SVN Romania, potrivit căreuia piaţa rezidenţială a rezistat foarte bine şocului produs de pandemie, în timp ce sectorul chiriilor a fost puternic afectat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Peste 3.000 de locuinţe noi finalizate în Bucureşti şi împrejurimi în ultimii trei ani şi jumătate au fost achiziţionate în scop investiţional pentru a fi oferite spre închiriere", potrivit unei analize realizate de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania.

Gradul actual de ocupare al acestor locuinţe este de peste 90%, peste 2.700 de unităţi fiind astfel închiriate către chiriaşi pe termen mediu – lung, adică pentru perioade de cel puţin şase luni. În total, peste 55.000 de locuinţe au fost finalizate în Bucureşti şi împrejurimi din 2018 până în prezent, potrivit statisticilor Institutului Naţional de Statistică şi estimărilor SVN Romania.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Peste 5.500 de locuinţe au fost achiziţionate de către investitori, reprezentând aproximativ 10% din totalul livrărilor. Dintre acestea, aproximativ 45% au fost revândute, restul fiind oferite spre închiriere în vederea obţinerii unui randament pe termen lung.

”Dacă piaţa rezidenţială a rezistat foarte bine şocului produs de pandemia Covid-19, sectorul chiriilor a fost puternic afectat, în special pe segmentele destinate studenţilor şi călătoriilor de business sau turistice. Segmentul închirierilor pe termen lung a înregistrat rezultate mai bune, mai ales în oraşele mari precum Bucureştiul, climatul general fiind într-o contiună îmbunătăţire comparativ cu acum un an”, afirmă Gabriel Voicu, vicepreşedinte SVN Romania.

În medie, chiriile pe segmentul rezidenţial nou din Bucureşti au scăzut cu aproximativ 6% în semestrul întâi din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020. Pentru următoarele 12 luni este estimată o evoluţie liniară. ţinând cont atât de rezultatele înregistrate de economia locală şi de gradul de imunizare cât şi de întoarcerea angajaţilor în clădirile de birouri, chiar şi într-un sistem de lucru hibrid, şi de începerea anului universitar.

"Scăderea chiriilor, inflexiunea unor proprietari, mai ales în perioada imediată Stării de Urgenţă din primăvara lui 2020 şi scăderea gradului de ocupare au dus la reducerea randamentelor până la o medie de aproximativ 5,3% în euro pe an, echivalentul recuperării investiţiei într-o perioadă de aproape 19 ani, fără a lua în calcul creşterea valorii proprietăţii achiziţionate", spun reprezentanţii companiei.

În medie, un apartament nou cu două camere amplasat în Bucureşti se închiriază cu 250 – 350 de euro pe segmentul mass market, cu 450 – 600 de euro pe segmentul middle market, un apartament nou cu trei camere se închiziază la valori cuprinse între 600 şi 900 de euro pe segmentul middle market în timp ce o vilă se pot închiria de la 750 de euro în medie.

”În viitor vom vedea tot mai mulţi proprietari de mari portofolii de apartamente, achiziţionarea de locuinţe în vederea închirierii lor ulterioare oferind un randament satisfăcător şi stabil pe termen lung, indiferent de anumite perioade punctuale. Cumpărătorii activi pe acest segment trebuie să acorde o atenţie deosebită tipului de proprietate achiziţionată; aşa cum s-a schimbat cererea pentru achiziţionarea de locuinţe, şi cei care caută o locuinţă pentru închiriere au noi criterii de selecţie, de la suprafeţe la compartimentări”, adaugă Gabriel Voicu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.