Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, în cursul nopţii de 17 spre 18 octombrie, încep probele la cald pentru consumatorii din Capitală. Acestea vor avea loc preponderent pe timpul nopţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare a conductelor, precum şi lucrările din şantiere, aflate în diferite stadii de execuţie, în toate sectoarele Municipiului Bucureşti”, a transmis, marţi, compania într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, care prevede temperaturi scăzute în timpul nopţii şi crescute în timpul zilei, probele se vor face mai ales în cursul nopţii.

”Este important de subliniat faptul că, în sezonul rece vor fi continuate doar acele lucrări pentru care pot fi realizate provizorate, astfel încât furnizarea agentului termic pentru căldură către clienţi, să nu fie afectată. Probele la cald, prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare, se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, a mai transmis compania.

Potrivit acesteia, probele au scopul de a verifica funcţionalitatea traseelor de alimentare de la sursa de producere a agentului termic până la consumator.

”Vă reamintim că începerea furnizării agentului termic pentru încălzire, se va face potrivit prevederilor articolului 117 din H.G. Nr. 425/1994, modificată prin H.G. Nr.337/2018, respectiv: «începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici»”, a mai menţionat Termoenergetica.

Potrivit acesteia, asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operaţiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.â

”Precizăm faptul că instituţia noastră a început deja furnizarea căldurii la cerere către spitalele, şcolile, grădiniţele, căminele de bătrâni, precum şi către celelalte instituţii care au solicitat acest lucru. Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro”, se mai aratăm în comunicatul de presă citat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.