Compania aeriană HiSky anunţă că a introdus în sistemul de rezervări posibilitatea de achiziţie directă a zborurilor către New York, cu plecare de pe aeroporturile din Cluj şi din capitala Republicii Moldova. Primul zbor al companiei HiSky către New York este programat să aibă loc vineri, 7 iunie. Zborul transatlantic, de la Bucureşti, va avea o durată de puţin peste 10 ore.
„Pasagerii din Cluj Napoca şi Chişinău vor putea ajunge în Statele Unite ale Americii cu doar o scurtă oprire, la Bucureşti. Compania aeriană HiSky a introdus în sistemul de rezervări posibilitatea de achiziţie directă a zborurilor către New York, cu plecare de pe aeroporturile din Cluj şi din capitala Republicii Moldova. Programul zborurilor care fac legătura între aceste oraşe şi Bucureşti a fost adaptat, astfel încât durata conexiunii să fie de numai o oră şi 10 minute, timpul estimat pentru a ajunge la poarta de îmbarcare pentru zborul programat Bucureşti, Henri Coandă – JFK, New York”, anunţă compania.
Astfel, în fiecare zi de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, pasagerii din vestul ţării şi din Republica Moldova se vor îmbarca de pe aeroportul de plecare la ora 6:30 şi vor ateriza la New York la ora locală 11:35, cu o durată totală a călătoriei, care include conexiunea, de numai 12 ore.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Principalul avantaj pentru pasagerii care vor alege să călătorească în Statele Unite cu un zbor HiSky este lipsa riscurilor asociate călătoriilor cu escală, precum pierderea legăturii sau a bagajelor. Pentru achiziţionarea unei călătorii din Cluj sau Chişinău, cu conexiune la Bucureşti, aceştia vor efectua o singură rezervare în sistemul companiei, astfel încât asigurarea legăturii până la destinaţia finală şi transferul bagajelor de cală rămân în responsabilitatea HiSky”, precizează compania.
Pentru un zbor din Cluj Napoca către New York, preţurile pornesc de la 379 euro/segmentul de zbor, iar pentru aceeaşi destinaţie, pasagerii care pleacă din Chişinău vor plăti un tarif începând cu 375 euro.
„Aeroportul din Bucureşti a devenit principalul hub HiSky însă, aşa cum le-am promis pasagerilor noştri, ne dorim să oferim opţiuni avantajoase de călătorie pentru locuitorii din întreaga regiune. Am introdus, anul trecut, facilitatea zborurilor cu legătură pentru a oferi acces la întreaga noastră reţea de rute pasagerilor din ţară şi din Republica Moldova. Crearea legăturilor către SUA vine ca un pas natural, mai ales că vorbim despre această destinaţie inaccesibilă până acum şi mult aşteptată atât de comunitatea de business, cât şi de turişti şi diaspora. Am lucrat mult la optimizarea programului de zbor pentru a putea atinge acest nivel de coordonare perfectă între legături, menţinând totuşi ore de plecare accesibile, dimineaţa, şi timp suficient pentru transfer, fără a prelungi prea mult durata totală a călătoriei. Am reuşit să creăm o experienţă lipsită de orice complicaţii, de la rezervare şi până la aterizarea la destinaţia finală, astfel încât pasagerii să nu resimtă diferenţe semnificative între zborul direct şi cel cu legătură, nici în ceea ce priveşte preţul biletului, nici efortul călătoriei”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Primul zbor al companiei HiSky către New York este programat să aibă loc vineri, 7 iunie. Destinaţia va fi operată cu patru frecvenţe pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă cu retur în aceleaşi zile, iar zborul transatlantic, de la Bucureşti, va avea o durată de puţin peste 10 ore.
Biletele sunt disponibile pentru două clase de servicii, economic şi business, în rezervare fiind incluse o masă caldă şi o gustare, pentru fiecare pasager. Zborurile Bucureşti Otopeni - New York, JFK, vor fi efectuate cu o aeronavă wide-body modernă, Airbus A330-200, care oferă pasagerilor, pe lângă posibilitatea călătoriei fără escală şi acces la conţinut multimedia, pe întreaga durată a călătoriei. Alături de pasagerii din Cluj şi Chişinău, compania aeriană a introdus opţiunea zborurilor către SUA, în acelaşi condiţii, cu legătură la Bucureşti, şi pentru persoanele care au ca aeroport de pornire Tel Aviv, Israel. Conexiunea pentru aceşti pasageri fiind disponibilă în fiecare zi de joi şi duminică, cu tarife de la 405 euro.
Compania HiSky a fost înfiinţată în anul 2020 în Republica Moldova de Iulian Scorpan, fost director general al Air Moldova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.