Noua stea din social media, reţeaua de socializare focusată pe comunicare audio, Clubhouse, a reuşit o creştere spectaculoasă în prima jumătate a acestei luni, datorată în principal participării unor personalităţi.
La 1 februarie, conform App Annie, Clubhouse avea 3,5 milioane de instalări la nivel global. Până pe 16 februarie, numărul celor care au descărcat aplicaţia crescuse deja la 8,1 milioane, ceea ce reprezintă mai mult decât dublarea numărul de instalări.
În perioada respectivă, au participat la discuţii pe Clubhouse o serie de personalităţi, printre care Elon Musk şi Mark Zuckerberg. Acestora li se şi atribuie spectaculoasa creştere a Clubhouse.
Creşterea Clubhouse vine în contextul în care accesul la reţea se face deocamdată doar pe bază de invitaţie, care poate fi primită de la prieteni care o folosesc deja.
O distincţie trebuie făcută între numărul de instalări şi numărul utilizatorilor propriu-zişi ai reţelei - nu orice descărcare a aplicaţiei a fost făcută de un utilizator înregistrat, astfel că numărul real al utilizatorilor Clubhouse ar trebui să fie sub 8 milioane.
Analiştii încă se întreabă dacă socializarea audio va fi într-adevăr un trend şi dacă creşterea Clubhouse este sustenabilă. Sunt mulţi care cred că este doar un boom de moment.
Chiar şi aşa, pentru a fi pregătită în cazul în care utilizatorii chiar sunt interesaţi să socializeze exclusiv audio, Facebook lucrează deja la o clonă, care va oferi o funcţionalitate similară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.