Guvernul a aprobat joi un proiect privind descentralizarea Ministerului Turismului, măsură ce vine în sprijinul persoanelor care trebuie să obţină avize/autorizaţii de la administraţia centrală, respectiv Ministerul Turismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, până acum, indiferent de localitatea unde funcţiona, de exemplu, o unitate de cazare, administratorul trebuia să se deplaseze în Bucureşti pentru a depune documentaţiile şi, mai apoi, pentru ridicarea avizelor/autorizaţiilor.

Ministerul Turismului a făcut parte din faza pilot a proiectului de descentralizare. Această fază a fost realizată împreună cu Primăria Bucureşti, Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Judeţean Bihor, Consiliul Judeţean Maramureş dar şi Tulcea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În memorandumul de descentralizare este prevăzut ca atestarea ghizilor de turism, clasificarea unităţilor de cazare, omologarea pârtiilor şi a traseelor turistice, autorizarea plajelor,  avizarea documentaţiilor tehnice privind construcţiile să fie emise de autorităţile locale. Ministerul Turismului va continua activităţile de licenţiere a agenţiilor de turism, de acreditare a centrelor de informare turistică şi de atestare a staţiunilor turistice”, a informat ministerul.

Ministerul Turismului va asigura, timp de minimum un an, instruire şi consultanţă pentru persoanele din cadrul CJ-urilor care sunt responsabile de turism şi care vor asigura emiterea acestor acte de reglementare. Mai mult decât atât, activitatea de turism din cadrul Consiliilor Judeţene va fi verificată de către reprezentanţi ai Ministerului Turismului.

”O dată cu degrevarea de o parte dintre atribuţii atât Ministerul Turismului cât şi autorităţile locale vor putea să-si eficientizeze activitatea, astfel că, această măsura va elimina cheltuielile autorităţii centrale pentru deplasarea şi cazarea în timpul delegaţiilor. În plus, descentralizarea va crea efecte pentru încurajarea investitorilor în domeniul turismului cărora le va fi mult uşurată activitatea”, spun reprezentanţii Ministerului Turismului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.