Pe tronsonul Arad-Curtici şi retur, CFR SA a făcut, miercuri, un test de probă cu o locomotivă dotată cu echipament computerizat, în vederea verificării modului de funcţionare a noilor instalaţii de centralizare electronică şi de dirijare a traficului feroviar, prin sistemul ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R. Sistemul permite creşterea cu 25% a capacităţii de circulaţie în staţiile de cale ferată, reducerea timpului de efectuare a parcursurilor la intrare în staţii, coordonarea automată a traficului cu sistemul de informare a publicului călător, prin actualizarea în timp real a informaţiilor pe panourile de afişaj din gări şi de la peroane.
Potrivit unui comunicat de presă al CFR Sa, testul de probă a avut drept scop verificarea modului de funcţionare a celui mai modern sistem european de semnalizare feroviară, ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R, în vederea demarării procedurilor de recepţie la terminarea lucrărilor de implementare a sistemului pe tronsonul Frontieră-Curtici-Arad-Km 614.
”Noile instalaţii de centralizare electronică şi de dirijare a traficului feroviar prin sistemul ERTC/ERTMS (nivel 2)/GSM-R din staţiile Glogovăţ, Şofronea, Arad şi Curtici contribuie în mod direct la sporirea siguranţei circulaţiei şi la creşterea capacităţii de transport. Dirijarea traficului feroviar se realizează, de asemenea, din cel mai modern Centru de Management al Traficului, amplasat în Arad, de unde se coordonează în sistem computerizat toată circulaţia trenurilor de pe tronsonul Frontieră - Curtici - Arad - Glogovăţ, prin utilizarea unor echipamente şi tehnologii de ultimă generaţie care transmit în timp real dispecerilor informaţii despre parcursul trenurilor, viteza de circulaţie, starea tehnică a componentelor infrastructurii, gradul de încălzire a osiilor trenurilor, precum şi date necesare organizării traficului în staţiile de cale ferată”, anunţă CFR.
Potrivit companiei, această nouă tehnologie de monitorizare şi coordonare în sistem computerizat a traficului feroviar ”permite creşterea cu 25 % a capacităţii de circulaţie în staţiile de cale ferată, reducerea timpului de efectuare a parcursurilor la intrare în staţii, coordonarea automată a traficului cu sistemul de informare a publicului călător, prin actualizarea în timp real a informaţiilor pe panourile de afişaj din gări şi de la peroane”.
“Sistemul european de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar, ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R, implementat pe tronsonul Frontieră - Curtici - Arad - Km 614 oferă operatorilor de transport o infrastructură modernizată interoperabilă la nivel european, iar călătorilor servicii de transport la standarde europene, prin creşterea gradului de siguranţă şi durate mai mici de călătorie”, a declarat Ion Gavrilă, director general al CFR SA, citat în comunicatul de presă.
Proiectul de modernizare a tronsonului Frontieră – Curtici – Arad – km 614 pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h a fost realizat de Asocierea ALSTOM -SWIETELSKY – ASTALDI –EUROCONSTRUCT – DAFORA şi a cuprins lucrări complexe de reabilitare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare, lucrări de instalaţii electrificare, semnalizări şi telecomunicaţii, inclusiv GSM-R, construirea celui mai modern centru de management al traficului, precum şi construcţii civile. Proiectarea şi implementarea tuturor lucrărilor legate de centrul de control al traficului, sistemul european de semnalizare feroviară ETCS Nivelul 2, centralizarea electronică, sistemele de informare a pasagerilor şi modernizarea sistemului de electrificare a căii ferate, prin substaţii de tracţiune electrică, au fost realizate de compania ALSTOM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.