CFR SA anunţă că a lansat licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de modernizare a liniei CF între Apahida şi Ilva Mică, contract în valoare de peste 34 de milioane de lei, finanţat în proporţie de 85% din fonduri europene nerambursabile. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic necesare modernizării liniei de cale ferată Apahida - Ilva Mică (subsecţiunea I a tronsonului Apahida - Suceava), pentru viteza maximă de circulaţie de 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv de 120 km/h pentru trenurile de marfă. Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecţiunea I Apahida - Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop identificarea soluţiei optime din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, al impactului asupra mediului.şi al schimbărilor climatice”, anunţă compania.

Conform CFR SA, obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Apahida şi Ilva Mică, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală şi Nord-Estică a ţării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătăţirea competitivităţii economice a României şi asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate pe reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T) .

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, contractul prevede şi atingerea unor importante obiective specifice, printre care creşterea vitezei de circulaţie şi, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecţiunea analizată şi pe întreaga secţiune Apahida - Suceava şi mbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi creşterea gradului de siguranţă, gestionând în acelaşi timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerinţele europene.

Valoarea estimată a contractului este de 34.088.600 RON, sursa de finanţare fiind asigurată în procent de 85%, din fonduri europene nerambursabile şi 15% fonduri naţionale. Durata contractului este de 23 de luni.

Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfasurare al achizitiilor publice (SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15.03.2021.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.