Centrul Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT), aflat în subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, anunţă lansarea oficială a Şcolii de Ghizi, un proiect dedicat formării profesionale a ghizilor de turism din România.
”Centrul Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT) are plăcerea de a anunţa lansarea oficială a Şcolii de Ghizi, un proiect dedicat formării profesionale a ghizilor de turism din România”, anunţă Centrul.
Evenimentul va avea loc în Bucureşti, 9 octombrie 2024 la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, începând cu ora 18:00, şi va reuni specialişti din turism, reprezentanţi media şi oficiali din industrie.
"Suntem mândri să aducem în prim-plan o iniţiativă atât de necesară, esenţială pentru viitorul turismului românesc. Educaţia şi formarea ghizilor sunt fundamentale pentru ca aceştia să poată promova România la cel mai înalt nivel. Şcoala de Ghizi a Centrului Naţional de Învăţământ Turistic pregăteşte profesionişti şi contribuie la creşterea calităţii serviciilor oferite turiştilor, astfel încât să ne asigurăm că ţara noastră rămâne o destinaţie apreciată la nivel internaţional", a declarat Valentin Gabriel Avram, director general al CNIT.
Evenimentul va include prezentarea curriculumului actualizat, lansarea oficială a Manualului Ghidului de Turism, şi anunţarea concursului naţional „Vocea Destinaţiei”, dedicat atât ghizilor acreditaţi, cât şi iubitorilor de turism.
"Prin lansarea Şcolii de Ghizi, ne propunem să inspirăm viitorii ghizi să călătorească şi să înveţe, dar mai ales să transmită pasiunea şi cunoştinţele lor către turişti. Educaţia în turism este esenţială, iar noi credem că ghizii sunt cei care pot transforma o simplă vizită într-o experienţă memorabilă. Sloganul nostru, 'Călătoreşte pentru a învăţa, învaţă pentru a inspira', subliniază misiunea noastră de a forma ghizi capabili să inspire şi să ofere o imagine autentică a României." a declarat Valentin Gabriel Avram, director general CNIT.
Lansarea va aduce împreună parteneri strategici din turism, iar câştigătorii concursului vor fi anunţaţi în cadrul Târgului de Turism al României, de la Romexpo, unde vor avea loc şi mini-cursuri live, susţinute de CNIT.
În cadrul evenimentului, participanţii vor putea admira expoziţia de fotografie "Poveşti în rame. Din Valea Almăjului prin Banatul Montan", o iniţiativă culturală care aduce în atenţia publicului frumuseţile naturale şi culturale ale regiunilor. Fotografiile sunt realizate de Claudiu Vatau şi Nicolae Şuşara.
"Ne dorim să creăm o comunitate de profesionişti care să contribuie activ la promovarea României. Cu ajutorul partenerilor noştri şi prin resursele educaţionale oferite, Şcoala de Ghizi va deveni un pilon esenţial al turismului de calitate", spune Florin Albu, coordonatorul Şcolii de Ghizi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.