Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private. Printre prevederile propunerii legislative se numără faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va analiza periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat şi pensii facultative. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2022 prin care se instituie modificarea şi completarea Legii nr.411/2004, a Legii nr.204/2006, precum şi a Legii nr.187/2011. 

Principalele modificări vizează:
Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
 
- stabilirea de principii privind regulile de investire şi atribuţiile directorilor de investiţii din cadrul administratorilor;
 
- stabilirea unui procent de 3% în situaţia în care statul român are deţineri sau participaţii în cadrul entităţilor de private equity, respectiv 5% în cazul în care fondurile de investiţii private de capital în care se investeşte sunt finanţate atât din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi ale statului român;
 
- stabilirea atribuţiilor structurii de management al riscului în cadrul administratorilor şi principiile privind modul de evaluare a activelor fondurilor şi responsabilitatea administratorilor;
 
- suplimentarea activităţilor privind administrarea unui fond de pensii;
 
- stabilirea obligaţiei administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;
 
- instituirea obligaţiei de constituire la nivelul entităţii a unui comitet de investiţii format din membrii independenţi (care va adopta decizii pentru operaţiunile de investire/dezinvestire), precum şi a unui comitet de remunerare;
 
- stabilirea obligaţiilor aflate în sarcina conducerii administratorilor de fonduri de pensii de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanţă care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a acestora;
 
- stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităţilor principale şi a celor secundare/conexe;
 
- introducerea obligaţiei respectării, în orice moment, pe parcursul activităţii, a condiţiilor de autorizare şi a celor de funcţionare;
- completarea cerinţelor de raportare şi transparenţă;
 
- stabilirea dreptului imprescriptibil al participanţilor şi al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private;
 
- introducerea posibilităţii ca, în cazul declanşării procedurii de administrare specială, A.S.F. să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, în condiţiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranţă a sistemului de pensii private, în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplineşte cerinţele legale în acest sens. 
 
„ASF analizează periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat, de pensii facultative care să contribuie la flexibilizarea cadrului de investire, în scopul încurajării diversificării corespunzătoare a activelor fondurilor de pensii pentru a obţine randamente investiţionale echitabile ajustate în funcţie de risc”, conform unui amendament admis la proiectul adoptat marţi de către deputaţi.

Iniţiativa de lege mai prevede obligaţia administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni, obligaţia de constituire la nivelul entităţii a unui comitet de investiţii format din membrii independenţi, care va adopta decizii pentru operaţiunile de investire/dezinvestire, precum şi a unui comitet de remunerare.

Proiectul stabileşte şi obligaţii în sarcina conducerii administratorilor de fonduri de pensii de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanţă care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a acestora, obligaţia respectării, în orice moment, pe parcursul activităţii, a condiţiilor de autorizare şi a celor de funcţionare.

Este stabilit, prin propunerea legislativă, un comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităţilor principale şi a celor secundare/conexe, precum şi la stabilirea dreptului imprescriptibil al participanţilor şi al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private.

Totodată, este introdusă posibilitatea ca, în cazul declanşării procedurii de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, în condiţiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranţă a sistemului de pensii private, în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplineşte cerinţele legale în acest sens.
 
„Administratorul investeşte activele fondului de pensii în investiţii private de capital sub forma acţiunilor la societăţi din România, din state ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investiţii private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 1% din valoarea totală a activelor fondului de pensii. În situaţia în care statul român deţine acţiuni sau participaţii în cadrul acestor entităţi, administratorul poate investi în aceste instrumente financiare în procent de până la 3%. Acest procent poate fi majorat până la 5% în situaţia în care statul român deţine acţiuni sau participaţii în cadrul acestor entităţi, fondurile de investiţii private de capital în care se investeşte sunt finanţate din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi domeniile în care se realizează investiţia sunt supuse aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, mai indică proiectul de lege.
 
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, propunerea legislativă şi astfel legea merge la promulgare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.