Valoarea tuturor tranzacţiilor realizate pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) creşte cu 21,6% în primele 11 luni, la 17,4 miliarde lei (3,5 miliarde euro), iar valoarea medie zilnică de tranzacţionare avansează cu 20,5% la 75 milioane lei (15,2 milioane euro). De asemenea, capitalizarea societăţilor prezente pe Piaţa Reglementată a bursei a ajuns la 215,7 miliarde lei, echivalentul a 43,6 miliarde euro, la finalul lunii noiembrie.
"Investitorii şi-au intensificat în acest an activitatea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) într-un context ambivalent care a evidenţiat oportunităţile fără precedent oferite de piaţa de capital locală caracterizată printr-o efervescenţă a listărilor de acţiuni şi obligaţiuni, pe de o parte, şi incertitudinile economice exacerbate de criza sanitară resimţită la nivel global, pe de cealaltă parte. Pe Piaţa Reglementată a BVB, lichiditatea măsurată prin valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 21,6% în primele 11 luni şi a ajuns la 17,4 miliarde lei, echivalentul a 3,5 miliarde euro. Prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare, indicatorul de lichiditate arată o creştere de 20,5% la 75 milioane lei, echivalentul a 15,2 milioane euro", arată datele BVB.
În ceea ce priveşte evoluţia lichidităţii pe Segmentul Multilateral de Tranzacţionare, valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente listate pe SMT s-a cifrat la 1,4 miliarde lei, sau 286 milioane euro. Comparativ cu un nivel de 409,3 milioane lei în primele 11 luni ale anului trecut, lichiditatea pe SMT a crescut în acest an cu 242%. Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor realizate în acest an pe SMT a fost de 6,7 milioane lei, ceea ce înseamnă un avans de 126% faţă de 2,96 milioane lei anul trecut.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Situaţia provocată de evoluţiile recente ale pandemiei de coronavirus a accentuat o serie de îngrijorări privind impactul potenţial în economie. Luna noiembrie a adus un recul pe Piaţa Principală a BVB, ceea ce s-a tradus prin cea mai amplă variaţie negativă lunară înregistrată în acest an, de 3,2%, la nivelul indicilor BET şi BET-TR.
Într-un astfel de context, piaţa de capital din România a dat dovadă de rezilienţă şi a reuşit să păstreze un nivel de creştere semnificativ la nivelul primelor 11 luni ale anului. Astfel, la nivelul indicelui BET, care include în prezent cele mai tranzacţionate 19 companii,
creşterea înregistrată în acest an a fost de 24,4%. Potrivit datelor Refinitiv Eikon şi BVB, la nivelul indicilor de tip price return, după primele 11 luni, indicele BET-TR a înregistrat o creştere de 30,7%, indicele american S&P500 de 26%, iar cel european STOXX600 de 20%.
Piaţa românească a supraperformat şi în raport cu indicele pieţelor de frontieră MSCI Frontier Markets (+20%) sau cu indicele pieţelor emergente FTSE Emerging Markets (-1%).
„Românii care au economisit bani se luptă acum cu un inamic nevăzut. Cu o rată a inflaţiei care în acest an a accelerat constant şi a ajuns la aproape 8% la final de octombrie este foarte important ca românii să-şi diversifice economiile. O soluţie ar fi să-şi îndrepte atenţia către bursă, acţiunile reprezentând un instrument de protecţie împotriva inflaţiei. Bursa românească oferă multiple exemple de succes şi pune în lumină companiile locale. Creşteri de peste 30% au avut loc în acest an la nivelul companiilor din indicele BET-TR, care include şi dividendele. Vobim de companii româneşti solide, multe dintre ele făcând parte din viaţa de zi cu zi a românilor,” a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.
Per ansamblu, companiile româneşti listate la BVB au devenit din ce în ce mai valoroase. Capitalizarea societăţilor prezente pe Piaţa Reglementată a bursei a ajuns la 215,7 miliarde lei, echivalentul a 43,6 miliarde euro, la finalul lunii noiembrie. Faţă de nivelul de 154,4 miliarde lei (31,7 miliarde euro) de la finalul anului trecut, capitalizarea companiilor româneşti a crescut cu aproape 40% doar în acest an. Valoarea de piaţă a companiilor listate pe SMT a crescut şi ea, de la 9,7 miliarde lei la final de 2020, la 16,9 miliarde lei la finalul lunii trecute, ceea ce corepunde unui plus de 74%.
„Incertitudinile generate de pandemie se simt şi în România, la fel cum se întâmplă în alte ţări sau pe alte burse, şi am văzut că pieţele financiare reacţionează la veştile privind situaţia sanitară. O soluţie pentru investitorii români în faţa volatilităţii este să investească diversificat, atât sectorial, cât şi la nivelul claselor de active. Suntem în grafic să avem unul dintre cei mai buni ani din istoria bursei şi chiar să depăşim recordul din 2020 în ceea ce priveşte valoarea totală de tranzacţionare. Indicatorii de lichiditate arată creşteri de peste 20% în acest an, semn că investitorii au accesat tot mai des instrumentele oferite de piaţa de capital,” a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.
Începând cu 20 septembrie 2021, companiile româneşti au devenit mai vizibile pe radarul investitorilor internaţionali după ce România şi-a majorat prezenţa în indicii furnizorului global FTSE Russell la cinci companii: Banca Transilvania (TLV), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), TeraPlast (TRP) în indicii FTSE Global All-Cap şi Bittnet (BNET) în indicele FTSE Global Micro-Cap.
Reprezentativitatea României va creşte şi va ajunge la şapte companii începând cu 20 decembrie 2021, când acţiunile One United Properties şi Transport Trade Services vor fi incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente, FTSE Global All Cap, respectiv FTSE Global Micro Cap.
"Bursa de Valori Bucureşti continuă demersurile de dezvoltare a pieţei interne. Pentru a impulsiona trendul actual caracterizat de listări accelerate, BVB a aprobat simplificarea procedurii de listare pe Segmentul Multilateral de Tranzacţionare, procedură care va intra în vigoare la începutul anului viitor", precizează BVB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.