Acţiunile europene au închis uşor în creştere,joi, după ce au redus câştigurile iniţiale, pe măsură ce investitorii au analizat o nouă serie de rapoarte financiare ale companiilor, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Indicele pan-european Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,06%, majoritatea burselor importante tranzacţionându-se pe teritoriul pozitiv, în timp ce sectoarele au avut evoluţii mixte.

Acţiunile din sectorul de turism şi agrement au avansat cu 3,1%, în timp ce sectorul chimic a scăzut cu 0,65%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acţiunile Renault au urcat cu peste 7% în cursul zilei, după ce producătorul auto francez a raportat o creştere neaşteptată a veniturilor din al treilea trimestru, pe fondul unei cereri puternice pentru modelele sale mai scumpe. Acţiunile au închis cu o creştere de 4,7%.

Acţiunile băncile Barclays au crescut cu peste 5%, înainte de a închide cu o creştere de 4,2%, după ce banca britanică a raportat rezultate financiare mai bune decât aşteptările pentru al treilea trimestru.

Între timp, titlurile Hermes au avansat cu 2,3%, înainte de a reduce uşor câştigurile, după ce casa de modă franceză a raportat o creştere a vânzărilor în al treilea trimestru, în condiţiile în care cererea pentru genţile Birkin a continuat să contrazică scăderea mai largă a vânzărilor de produse de lux. Acţiunile Hermes au închis cu o creştere de 1%.

Indicele DAX, al bursei din Frankfurt, a crescut cu 0,39%, FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,13%, iat CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,08%. Indicele italian FTSE MIB a stagnat, î n tim pce IBEX 35, al bursei dn Madrid, a coborât cu 0,21%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.