Boeing a evitat la limită ”o defecţiune catastrofală” în timpul unui test de zbor al navei spaţiale CST-100 Starliner fără echipaj uman, efectuat în decembrie, care a fost anulat din cauza unei alte probleme, a anunţat joi o comisie a NASA pentru evaluarea siguranţei, care a recomandat ca agenţia să examineze procesul de verificare a softurilor de către companie, înainte de a-i permite să transporte oameni în spaţiu, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bug-ul software descoperit, despre care Boeing a afirmat că a fost rezolvat în timp ce nava CST-100 Starliner se afla încă pe orbită, ar fi putut ”să ducă la pornirea eronată a lansatorului”, ceea ce ar fi putut avea ca rezultat ”o defectare catastrofală a navei”, a declarat Paul Hill, membru al comisiei.

Oficiali ai Boeing şi NASA au descoperit o altă defecţiune, la cronometrul automat al navei, la câteva ore după ce aceasta nu a reuşit să intre pe orbita stabilită, la 30 de minute de la lansare.

Defectarea  cronometrului a obligat nava să renunţe la întâlnirea cu Staţia Spaţială Internaţională, iar Starliner a revenit pe Pământ cu o săptămâna mai devreme.

NASA trebuie să decidă încă dacă Boeing va repeta testul de zbor fără echipaj uman, înainte ca nava să poată transporta astronauţi.

Boeing a bugetat luna trecută costuri de 410 milioane de dolari pentru a acoperi cheltuielile legate de acest posibil zbor.

”Comisia are o îngrijorare mai largă legată de rigoarea proceselor de verificare ale Boeing”, a spus Hill, fost director de zbor la NASA, în prezent membru în comisia care oferă consultanţă NASA în domeniul siguranţei.

Vorbind la reuniunea trimestrială a comisiei, care a avut loc joi, Hill a spus că agenţia ar trebui să meargă dincolo de a corecta cauza anomaliilor şi să analizeze toate procesele de testare software ale companiei.

”Lucrăm deja la multe dintre remediile recomandate, inclusiv la reverificarea codului software al zborului”, a anunţat Boeing într-un comunicat, adăugând că crede că inginerii au descoperit cauza uneia dintre problemele software şi au recomandat NASA măsurile de corectare.

Boeing şi SpaceX, compania concurentă a miliardarului Elon Musk, construiesc separat nava spaţială pentru transportarea astronauţilor pe Nava Spaţială Internaţională, în cadrul eforturilor NASA de reluare a programului de transport uman în spaţiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.