Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 589,925 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9% (5,6% în termeni reali), arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2024 un sold de 689,379 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 1,4% (1,3% în termini reali) faţă de luna martie 2024, iar în raport cu aprilie 2023 s-a majorat cu 11,4% (5,2% în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% faţă de martie 2024 (0,8% în termeni reali), până la nivelul de 391,444 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 68,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4% (1,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 5,8% (-0,1% în termeni reali), pe seama majorării cu 7,3% a componentei în lei (1,3% în termeni reali) şi cu 2,8% a componentei în valută exprimată în lei (1,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o creştere în luna aprilie 2024 cu 4,2% faţă de luna martie 2024, până la 225,74 miliarde lei. În raport cu aprilie 2023, acesta s-a majorat cu 26,2% (19,1% în termeni reali).

”Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 589,925 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9% (5,6% în termeni reali). Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,6% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,2% faţă de luna martie 2024, până la 416,239 miliarde lei. Comparativ cu luna aprilie 2023, acestea s-au majorat cu 16,4% (9,9% în termeni reali)”, arată datele BNR.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,3% faţă de luna anterioară, până la 231,144 miliarde lei şi cu 21,7% (15% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 0,2% (până la 185,095 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna aprilie 2023, au înregistrat o creştere de 10,3% (4,1% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 29,4% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,4% faţă de luna martie 2024, ajungând până la nivelul de 173,685 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,3%, până la 34,905 miliarde euro). Comparativ cu luna aprilie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 2,4% (1,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,8% faţă de luna martie 2024, până la 120,616 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,6%, până la 24,24 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,1% (-0,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,4% faţă de luna martie 2024, până la 53,068 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,6%, până la 10,665 miliarde euro). Comparativ cu aprilie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 8% (7,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.