Băncile din Marea Britanie, Statele Unite, dar şi din alte ţări, precum Italia, intensifică măsurile de prevenire a fraudelor, pentru a proteja clienţii împotriva escrocilor dornici să exploateze pandemia coronavirusului cu o serie întreagă de trucuri noi, inclusiv vânzări false de produse medicale şi programe guvernamentale de sprijin, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În timp ce britanicii sunt consemnaţi la domiciliu, unele bănci au spus că clienţii au fost deja atraşi de escroci care se prezentau ca reprezentanţi ai unor bănci, ai guvernului sau furnizori de servicii de sănătate, pentru a convinge victimele să le predea parolele sau alte date sensibile.

Frauda este, de asemenea, în creştere în Statele Unite, unde autorităţile de reglementare au avertizat cu privire la escrocherii legate de investiţii şi furturi de date.

În Marea Britanie, băncile Barclays, HSBC, Lloyds Banking Group şi Royal Bank of Scotland au lansat campanii pe reţelele de socializare pentru a demasca aceste fraude. Metro Bank a anunţat că echipa sa de anti-fraudă funcţionează permanent pentru a ajuta clienţii afectaţi.

Băncile au spus că escrocii foloseau o serie de metode pentru a prăda oamenii. E-mailurile pentru „phishing”, transferurile bancare autorizate şi schemele care implică cumpărarea sau falsa vânzare de bunuri sau servicii sunt în creştere, alături de fraude mai complexe „de deturnare a plăţilor”, concepute pentru a determina companiile să facă plăţi mari în numerar.

Un astfel de exemplu este cel în care unor proprietari de afaceri li s-a cerut să plătească 25.000 de lire sterline (29.370 USD) către o iniţiativă falsă de sprijin guvernamental numită „Schema centrală a angajatorilor”, creată pentru a acoperi salariile bolnavilor în timpul epidemiei.
O sursă bancară din Marea Britanie a declarat că o altă victimă a efectuat o plată semnificativă către o „obligaţiune COVOID”, legată în mod fraudulos de guvernul britanic.

Băncile au declarat că astfel de erori de tipărire au fost adesea comise în mod deliberat de către escroci pentru a da autenticitate cererii, în special dacă expeditorul s-a prezentat ca fiind director executiv sau un coleg care cere destinatarului să ia măsuri rapide.

Sursa bancară din Marea Britanie a declarat că un alt client a fost convins prin e-mail să trimită o plată transfrontalieră într-un cont fals, după ce fraudatorii au spus că contul legitim a fost „îngheţat de guvernul grec”.

„Acest virus nu va opri infractorii şi fraudatorii, dimpotrivă, îi va încuraja. În prezent sunt  mai îngrijorat ca oricând în această privinţă”, a declarat pentru Reuters Richard Meddings, preşedintele băncii de retail TSB.

„Oamenii vor fi acasă, vor primi apeluri telefonice şi texte de la persoane care pretind că sunt băncile lor, în care vor fi întrebaţi despre evenimentele anulate şi planurile de călătorie şi vor oferi rambursări, a mai avertizat acesta.

În Statele Unite, Corporaţia Federală de Asigurare a Depozitelor din SUA, autoritatea de reglementare care asigură depozitele clienţilor, a declarat săptămâna trecută că escrocii exploatează anxietatea şi confuzia oamenilor pentru a fura date cu caracter personal, cum ar fi ziua de naştere şi numerele de securitate socială, prin intermediul textelor şi al social media.

Multe bănci din SUA au întrerupt activităţile sau încurajează clienţii să utilizeze servicii bancare online pentru a atenua răspândirea coronavirusului. Acest lucru a creat oportunităţi pentru escroci, care au cerut deponenţilor să le predea datele personale, spunând că creditorul lor actual este pe cale să se prăbuşească.

În Italia, conducerea UniCredit a trimis angajaţilor o notă în care a avertizat în privinţa existenţei unei campanii împotriva securităţii informatice a băncii şi le-a cerut să fie mai vigilenţi la primirea de emailuri, SMS-uri şi mesajelor pe WhatsApp legate de coronavirus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.