Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a doua cea mai mare bancă din România, a raport în primul trimestru un profit net mai mare cu circa 49%, de 366 milioane lei, în timp ce profitul Grupului Financiar Banca Transilvania a urcat cu 46%, la 389 milioane lei, potrivit raportului transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
De asemenea, Banca Transilvania a realizat în primele trei luni ale acestui an venituri operaţionale de 735,76 milioane lei, cu peste 26% mai mari, iar veniturile nete din dobânzi s-au majorat cu 13,6%, la 518,23 milioane lei.
În primele trei luni ale acestui an, banca a acordat 44.000 de credite noi clienţilor persoane fizice, IMM şi Corporate.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“A fost un început de an bun, cu rezultate conform aşteptărilor, cu focus pe experienţa pe care o oferim clienţilor din toate segmentele noastre de business. Am făcut investiţii semnificative în reînnoirea reţelei şi pentru digitalizarea serviciilor”, a declarat Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.
Grupul Banca Transilvania a încheiat trimestul I cu active de 60,1 miliarde lei, din care 59,6 miliarde lei sunt aferente băncii, creditele nete reprezentând 50,98% din activele grupului.
Ritmul de creştere a veniturilor din comisioane operaţionale a fost de 18,2%, iar raportul credite/depozite este de 65% la sfârşitul trimestrului I al acestui an.
Banca Transilvania are un portofoliu de 3,08 milioane carduri, care a generat tranzacţii cu aproape 34% mai mari faţă de perioada similară a anului precedent. Cota de piaţă a băncii în funcţie de volumul tranzacţiilor cu cardul este de peste 20%.
Cu peste 13% cotă de piaţă, Banca Transilvania este a doua bancă din România. BT are peste 2,5 milioane de clienţi activi, circa 7.000 de angajaţi şi aproape 500 de sedii.
Banca Transilvania are în prezent peste 28.000 de acţionari români persoane fizice şi aproape 55% capital românesc.
Banca Transilvania are o capitalizare de 11,68 miliarde lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...