Autoritatea Rutieră Română (ARR) a transmis, la solicitarea News.ro, că a eliberat, la nivel naţional, 1.816 de autorizaţii de transport alternativ, iar numărul de copii conforme este de 9.110.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Firmele şi şoferii care operează prin platforme de transport alternativ precum Uber, Bolt, Clever sau Yango, trebuie să obţină, până la 1 februarie, autorizaţie de la ARR.

ARR a transmis, la cererea News.ro, că a eliberat, până la 21 ianuarie, inclusiv, 1816 de autorizaţii de transport alternativ pentru firmele care au solicitat, iar numărul de copii conforme este de 9110. Totodată, numărul de seturi de 2 ecusoane este de 17.643.

”Totodată, în vederea urgentării eliberăruu documentelor către operatorii de transport alternativ, la sediul Autorităţii Rutiere Române-ARR funcţionează o celulă de lucru în vederea prelucrării dosarelor depuse de către operatorii de transport altemativ şi eliberarea documentelor astfel încât să fie respectat termenul de 15 zile lucrătoare pentru eliberarea documentelor şi chiar eliberarea acestora să se realizeze sub 10 zile lucrătoare”, a transmis ARR, la solicitarea News.ro.

Totodată, Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economia Digitală, organizaţie ce reprezintă principalele companii de ride sharing şi e-hailing din România, a repetat un îndemn către şoferi să urgenteze depunerea documentelor necesare.

”Analizând aceste cifre, îndemnăm şoferii să depună , la oficiile ARR, cât mai urgent posibil, documentaţia necesară eliberării avizelor. În acelaşi timp, cei care nu au reuşit să parcurgă toată procedura până la 1 februarie, pot s-o facă şi după această dată”, a spus Codreanu, la cererea News.ro.

ARR a explicat că, printr-o cerere de eliberare a autorizaţiei de transport altemativ se poate solicita o singură autorizaţie, iar printr-o cerere de eliberare a copiei conforme se pot solicita mai multe copii confome în funcţie de parcul de autoturisme al operatorului de transport altemativ.

În plus, printr-o cerere de eliberare a ecusoanelor se pot solicita mai multe seturi de 2 ecusoane, în funcţie de parcul de autoturisme pentru care s-au obţinut copii conforme. 

Totodată, se pot solicita ecusoane pentru cel puţin un operator al unei platlorme digitale, conform prevederilor O.U.G. nr.49/2019, iar conform site-ului comunicatii.gov.ro au fost avizate tehnic un număr de 6 platforme digitale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.