Asociaţia Pro Infrastructură critică, luni seară, desfăşurarea de forţe pe A3 Nădăşelu-Zimbor-Poarta, unde afirmă că peisajul este dezolant şi atrage atenţia că există riscul pierderii de finduri europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”A3 Nădăşelu-Zimbor-Poarta, peisaj dezolant, şantier (aproape) pustiu. Fuga de responsabilitate a oficialilor CNAIR, combinată cu incompetenţa lor legendară în derularea licitaţiilor şi cu antreprenorul UMB întins mult peste capacitate, au transformat în codaşe aceste două loturi iniţial fruntaşe, cu şanse pur teoretice de a se încadra în jaloanele PNRR”, au scris, luni seară, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infradtructură.

Potrivit acestora, contractele au fost semnate cu UMB în 26.06.2020 (Zimbor-Poarta Sălajului), respectiv în 22.09.2020 (Nădăşelu-Zimbor) şi prevăd, ambele, câte 12 luni de proiectare şi alte 24 de execuţie.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Aşadar, termenele iniţiale prevedeau deschiderea celor 42,3 kilometri la sfârşit de 2023. Fără să stea după birocraţie, cei de la UMB au pornit şantierul ca din puşcă şi aveam mari speranţe că îşi vor respecta angajamentele parafate în 2020. Dar a venit momentul fatidic septembrie 2021: alunecare-mamut la Nădăşelu lângă cimitir, la propriu. Şi de atunci s-a ales praful”, a mai transmis asociaţia.

Reprezentanţii acesteia au mai afirmat că ulterior a mai apărut o problemă similară în zona Topa Mică.

”Şi CNAIR a tergiversat un an şi jumătate decizia privind soluţiile de remediere. Într-un final apoteotic, în primăvara lui 2023 s-a luat decizia scoaterii din contract şi licitarea separată a celor două soluţii.

Procedura de achiziţie a fost lansată la început de august 2023 şi toată lumea credea că e minge la fileu pentru UMB. Dar surpriză: cei de la UMB nici nu au depus ofertă, probabil fiindcă sunt până peste cap băgaţi în 388 kilometri de autostradă şi drum expres pe care nu-i pot duce în ritmul lor obişnuit”, se mai aeată în postare.

Organizaţia afirmă că ”tergiversarea licitaţiei le convine de minune, având un motiv de noi amânări”.

”Rămasă cu buza umflată, CNAIR primeşte o singură ofertă amărâtă de la Ozaltin (Turcia), abia în ianuarie 2024.

Şi nici până în ziua de azi nu avem câştigător! CNAIR doarme în papuci şi doar promite că vom avea un câştigător la final de martie, început de aprilie. Care... evident... nu poate fi decât Ozaltin. Asta dacă nu cumva oferta turcilor este inadmisibilă şi am avea o situaţie de cascadorii râsului”, mai arată reprezentanţii Pro Infrastructură.

Aceştia explică că termenul contractual de proiectare şi execuţie pe soluţiile de la Nădăşelu şi Topa Mică este de doi ani şi 3 luni.

”Chiar dacă s-ar parafa cu Ozaltin în aprilie, luând în considerare birocraţia necesară (exproprieri, acord de mediu) şi forţa redusă a constructorului, greu de crezut că ne-am putea încadra în jalonul PNRR actual: spre sfârşitul lui 2026.

Mai mult, fără nodul de la Românaşi, tronsonul Zimbor-Poarta Sălajului e un minunat muzeu. Başca, mai avem şi alte blocaje birocratice: este în revizuire acordul de mediu (10 hectare pădure de defrişat în plus), iar la Sutoru, unde autostrada e lipită de case, nu avem prevăzute panouri fonoabsorbante”, a mai transmis organizaţia.

Pro Infrastructură afirmă că, având prea multe contracte în portofoliu şi prea puţine forţe întinse la maximum pe Autostrada A7, Centura Timişoara şi pe Galaţi-Brăila, ”UMB a redus spre zero mobilizarea pe A3 Nădăşelu-Poarta, după ce în urmă cu puţin timp i-am văzut că au plecat complet de pe T4 DEx12 Craiova-Piteşti”.

”Concluzia? Doar printr-o mică minune mai pot fi deschise aceste două loturi în 2026, conform cerinţelor PNRR, iar riscul de a pierde banii europeni este maxim”, se mai arată în postare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.