Fondul suveran de gestionare a averilor al Arabiei Saudite discută cu firma americană de capital de risc Andreessen Horowitz şi cu alte companii crearea un fond de 40 de miliarde de dolari pentru a investi în inteligenţa artificială, potrivit unui articol publicat de The New York Times, care a fost confirmat ulterior de surse CNBC.
Iniţiativa, despre care două persoane care au cunoştinţă de acest lucru au declarat pentru CNBC că este discutată de luni de zile, ar urma să formeze un parteneriat între Fondul de Investiţii Publice (PIF), de 925 de miliarde de dolari, al Arabiei Saudite şi Andreessen Horowitz, una dintre cele mai mari firme de capital de risc din Silicon Valley.
Sursele au subliniat că discuţiile nu au fost încă finalizate şi au refuzat să fie numite din cauza restricţiilor de a vorbi cu presa. Sursele au mai spus că nu au cunoştinţă de alte potenţiale părţi participante la discuţii, în afară de Andreessen Horowitz şi PIF.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
PIF şi Andreessen Horowitz nu au răspuns imediat la cererea de comentarii a CNBC.
PIF-ul Arabiei Saudite a fost într-o campanie de achiziţii, deoarece încearcă să diversifice veniturile regatului dincolo de petrol, un pilon cheie al iniţiativei Vision 2030 a Prinţului Moştenitor Saudit Mohammed bin Salman.
Fondul a investit miliarde de dolari în achiziţii de participaţii şi în fonduri comune cu mari companii internaţionale precum Uber, Bank of America, Citi, SoftBank şi Blackstone.
Andreessen Horowitz, cu active gestionate de 35 de miliarde de dolari, a susţinut companii de succes precum Airbnb, Coinbase, Facebook şi Slack şi are în portofoliu aproape 100 de startupuri legate de AI.
Cofondatorul Marc Andreessen a scris într-o postare pe blog pe site-ul companiei, în iunie 2023, că ”pericolul a de a nu urmări în mod agresiv dominaţia globală a AI... este considerabil”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.