După un trimestru cu o creştere spectaculoasă, chiar împotriva curentului, producătorul iPhone-ului este, din nou, al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform IDC, piaţa smartphone-urilor a scăzut, în al treilea trimestru, cu 6,7%, trăgându cu ea, în jos, nume mari din rândul producătorilor, inclusiv Xiaomi şi Samsung.

De la 80,4 milioane de unităţi livrate în urmă cu un an, Samsung a livrat acum doar 69 de milioane de unităţi, ceea ce-i aduce producătorului coreean o scădere de 14,2%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şi Xiaomi a scăzut, deşi nu la fel de mult ca Samsung. Producătorul chinez a livrat 44,3 milioane de unităţi, ceea ce reprezintă o scădere de 4,6% faţă de cele 46,5 milioane de unităţi livrate în urmă cu un an.

Apple, pe de altă parte, a înotat împotriva curentului şi chiar a reuşit să crească spectaculos, cu 20,8% de la an la an. Producătorul iPhone-ului a livrat 50,4 milioane de unităţi şi a trecut peste Xiaomi, fiind acum pe locul doi.

Scăderea pieţei şi a unora dintre producători este pusă pe criza de cipuri, care abia acum se face simţită, cu adevărat, în rândul producătorilor de smartphone-uri. Ca excepţie, Apple a reuşit să se păzească mai bine de această criză, având stocuri care au protejat-o până la un punct.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.