La fel toate celelalte servicii majore de video streaming, Apple TV+ va avea, eventual, o versiune cu reclame, la care gigantul american pare să lucreze în prezent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Apple tocmai a angajat un director de publicitate, pe Lauren Fry, pentru a dezvolta un business de reclame pentru Apple TV+, conform unor surse din cadrul companiei, citate de The Information.

În prezent Apple TV+ nu are un plan cu reclame, fiind unul dintre puţinele mari servicii de acest gen încă disponibil doar într-o versiune premium.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Un abonament cu reclame ar trebui să aducă un preţ mai mic, dar, posibil, şi alte limitări. În cazul altor servicii, versiunile cu reclame fie nu oferă toate facilităţile (de exemplu, funcţia de download), fie nu includ toate producţiile disponibile în varianta premium.

Nu se ştie deocamdată ce abordare va alege Apple, ce preţ va avea sau când va fi lansată viitoarea versiune cu reclame a Apple TV+. Cert este că e doar o chestiune de timp.

O versiune de Apple TV+ cu reclame se încadrează tocmai bine în noua strategie a companiei, care încearcă să îşi crească veniturile obţinute din reclame.

În acest sens, în ultima vreme Apple a crescut numărul reclamelor afişate în App Store şi plănuieşte să introducă reclame în mai multe dintre aplicaţiile sale, printre care Books, Maps şi Podcasts.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.