Administraţia Naţională Apele Română avertizează, joi, asupra unei posibile poluări care s-a prodsus în judeţul Bihor, pe un afluent al Crişului Repede. Se ia în calcul posibila prăbuşire a unei galerii de mină din cauza ultimului cutremur produs în zonă.
”În această dimineaţă, Formaţia de lucru din Aleşd din cadrul Apele Române Crişuri s-a deplasat în teren, în Valea Borod (afluent al Crişului Repede), judeţul Bihor, în legătură cu o o posibilă poluare. Din cele constatate la faţa locului, apa are o culoare roşiatică, de intensitate mare. Se ia în calcul posibila prăbuşire a unei galerii de mină din cauza cutremurului care s-a produs duminică, 25 febuarie”, au transmis, joi, oficialii Apele Române.
Cutremurul, cu magnitudinea 2,9, a avut loc duminică, iar miercuri s-a observat crăparea galeriei. În zonă se află o exploatarea minieră, nefuncţională de cca. 50 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”S-au prelevat probe de apă din mai multe puncte, urmând ca în câteva ore să avem şi primele rezultate. Totodată, au fost anunţate folosinţele consumatoare pentru a -şi adapta procesele tehnologice în vederea tratării corespunzătoare a apei. Având în vedere că debitul evacuat din galerie este estimat la 0.5 mc/s, se aşteaptă ca în Crişul Repede diluţia să fie de 10-12 ori mai mare. Impactul estimat al poluării este până la acumularea Lugaş unde există un volum de 20,38 milioane mc. de apă”, a mai transmis sursa citată.
Personalul tehnic de specialitate din cadrul ABA Crişuri va continua monitorizarea situaţiei până la stoparea fenomenului şi încadrarea apei în limitele normale de calitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.