Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, joi, că, anul trecut, au fost portate 930.522 de numere de telefon, din care aproximativ 92% sunt numere de telefonie mobilă. Cei mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă au optat pentru reţeaua RCS & RDS, potrivit ANCOM.
Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a spus că, în total, în cei zece ani de când portabilitatea numerelor a fost introdusă în România, aproape 5,4 milioane de numere au fost transferate între reţele.
”Numărul utilizatorilor care au beneficiat de avantajele serviciului de portabilitate a crescut în general de la un an la altul şi acesta este motivul pentru care măsurile de reglementare adoptate anul trecut au fost concentrate spre reducerea tarifelor de portare dintre operatori şi păstrarea numărului de telefon fix la efectuarea portării dintr-un judeţ în altul”, a precizat Grindeanu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Din totalul numerelor portate, 4,6 milioane au fost numere de telefonie mobilă şi aproximativ 800.000 numere de telefonie fixă.
Furnizorii de telefonie mobilă au reuşit în anul 2018 să atragă prin portare 856.584 de utilizatori. Dintre aceştia, cei mai mulţi au optat pentru reţeaua RCS & RDS – 278.070, în timp ce Orange a primit prin portare 176.124 de utilizatori, Vodafone – 156.323, Telekom Romania Communications – 148.675, iar Telekom Romania Mobile Communications – 97.350.
Media lunară de portări aferentă anului 2018 a crescut faţă de anul anterior la 77.543 de portări de la 74.391 în 2017, iar în lunile octombrie şi decembrie s-au portat cele mai multe numere – 109.887, respectiv 98.775. Din totalul numerelor portate în 2018, 78% au aparţinut persoanelor fizice, iar 22% persoanelor juridice. În procesele de portare desfăşurate în anul 2018 au fost implicaţi 26 de furnizori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.