Administraţia Naţională Apele Române anunţă, vineri, că o aglomerare de gheaţă s-a produs pe râul Dorna, pe o lungime de 600 de metri, iar apa curgea printre gheţuri. Pe o lungime de aproximativ 200 de metri, apa a ieşit din matcă, în Vatra Dornei, fiind necesară intervenţia specialiştilor.
”În această dimineaţă, colegii noştri de la Biroul Hidrologie Vatra Dornei din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava - Apele Române Siret au anunţat că, pe râul Dorna (afluent al râului Bistriţa), în localitatea Vatra Dornei, în zona podul Alunului, s-a format o aglomerare de gheţuri pe o lungime de 600 de metri. Apa curgea printre gheţuri, iar pe o lungime de aproximativ 200 de metri a ieşit din matcă, inundând păşunea din vecinătate, în zonă nefiind amplasate locuinţe”, a transmis, vineri, AN Apele Române.
Instituţia a precizat că, între timp, aglomerarea s-a dislocat şi s-a deplasat în aval, albia fiind degajatǎ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Colegii noştri au fost informat imediat comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din localităţile: Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Dorna Arini, Crucea, Broşteni, precum şi Instituţia Prefectului judeţului Suceava şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” al judeţului Suceava”, a mai transmis sursa citată.
Zona este vizată de aveetizarea cod galben emisă de hidrologi, care vizează râurile din bazinul Bistriţa (afluent al Siretului) – bazinul din amonte de staţia hidrometrică Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului din aval de Cârlibaba până în amonte de Acumularea Izvorul Muntelui (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita).
De asemenea, pe râurile din bazinul hidrografic al râului Bistriţa, se pot înregistra şi creşteri artificiale de niveluri, ca urmare a influenţei evoluţiei formaţiunilor de gheaţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.