Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că va acorda 110,4 milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru 581 de proiecte de investiţii selectate pentru finanţare, în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare.
”Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe site rezultatele selecţiei proiectelor de investiţii depuse în cadrul primei sesiuni pentru ”Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare”. Conform Raportului final de selecţie, AFIR va acorda 110,4 milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru 581 de proiecte de investiţii selectate pentru finanţare”, anunţă AFIR.
Din totalul acestora, 564 de proiecte vizează investiţii în energie regenerabilă solară cu o capacitate mai mică de 1 megawatt (MW) şi pentru care AFIR va acorda o finanţare în valoare de 90,2 milioane de euro. Alte 17 proiecte vor primi fonduri de 20,2 milioane de euro pentru investiţii în energie regenerabilă solară cu o capacitate de peste 1 megawatt (MW).
Pentru investiţii în energie eoliană nu au fost primite proiecte care să fie eligibile pentru finanţare.
În cadrul sesiunii deschise în perioada 20 noiembrie 2023 – 15 februarie 2024, AFIR a primit online 1.346 solicitări de finanţare în valoare de peste 251 milioane de euro. Alocarea stabilită prin schema de energie pentru prima sesiune a fost de 150 de milioane de euro, împărţită în funcţie de capacităţile instalate la nivelul întreprinderii.
Rapoartele finale de selecţie aferente componentelor Schemei de energie sunt disponibile spre consultare pe pagina agenţiei.
După publicarea Raportului final de selecţie, AFIR transmite prin sistemul informatic notificările către solicitanţi prin care aceştia sunt informaţi privind statusul proiectului depus şi li se solicita depunerea documentelor în vederea contractării, în termenul stabilit în notificare, dacă este proiectul este selectat pentru a primi finanţare.
Finanţarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.