Inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului au amendat agenţia de turism Kusadasi cu 20.000 lei şi, complementar, i-au retras companiei licenţa, după un control a relevat că a comercializat pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depăşeşte suma asigurată prin instrumentele de garantare.
”Agenţia de turism organizatoare Kusadasi a fost sancţionată contravenţional cu amendă şi, complementar, cu retragerea Licenţei nr. 52/29.10.2018, în urma acţiunii de control desfăşurate de inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. În urma verificărilor, a fost constatată încălcarea prevederilor art. 18, alin (1), din cadrul OG nr. 2/2018, respectiv comercializarea unor pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depăşeşte suma asigurată prin instrumentele de garantare. Măsurile de remediere dispuse pentru agenţia de turism Kusadasi se referă, în primul rând, la onorarea tuturor obligaţiilor asumate prin contractele încheiate cu turiştii până la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, respectiv 24 iulie a.c. Începând cu această dată, este interzisă încheierea unor noi contracte”, anunţă ministerul.
La solicitarea News.ro, reprezentanţii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului spun că amenda aplicată a fost de 20.000 lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sancţiunile aplicate pot fi contestate în instanţă de către operatorul economic în termen de 15 zile.
”Amintim că societatea comercială menţionată a depus, la data de 14 iulie a.c., o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, cu posibilitate de reorganizare a activităţii. Agenţia de turism Kusadasi beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 euro, respectiv 100.000 euro la asiguratorul Omniasig şi 200.000 euro la Eurolife FFH, care pot fi accesate după declararea, în instanţă, a insolvenţei”, mai arată ministerul.
Lista structurilor autorizate poate fi consultată aici:
https://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.