Agenţia de turism Christian Tour anunţă că a încheiat anul 2023 cu venituri din vânzări de peste 683 de milioane de lei, cu aproximativ 62,08% peste veniturile obţinute în 2022. 49% din vânzări sunt reprezentate de sejururi externe la plajă şi aproape 17% de vacanţe exotice. Peste 360.000 de turişti au călătorit anul trecut cu Christian Tour, anunţă compania.
”Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din România, a încheiat anul 2023 cu venituri din vânzări de peste 683 de milioane de lei, cu aproximativ 62,08% peste veniturile obţinute în 2022 (aproximativ 425 milioane lei). Profitul brut estimat al companiei pentru anul 2023 s-a ridicat la aproximativ 20 milioane lei”, anunţă compania.
Pentru anul în curs, compania estimează o creştere de 20% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul trecut.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anul trecut, compania a făcut o serie de investiţii în agenţii şi platforme de rezervări, valoarea acestora ridicându-se la 2,03 milioane lei. De asemenea, a deschis 13 noi agenţii în Bucureşti şi în ţară, ajungând la un total de 43 de sedii proprii Christian Tour şi 10 francize.
”După pandemie, românii călătoresc tot mai mult şi îşi alocă bugete tot mai mari pentru vacanţe şi relaxare, fapt care s-a reflectat într-o creştere semnificativă a veniturilor noastre din vânzări în 2023. Valorificând o experienţă de 27 de ani pe piaţă, creştem în continuare, ne extindem în ţară şi peste graniţe, prin numeroase parteneriate, ne dezvoltăm platformele de rezervări, facem numeroase investiţii la nivel de grup pentru a oferi cele mai bune servicii şi cele mai plăcute experienţe clienţilor noştri. Aceste eforturi se văd, pentru că turiştii ne aleg în număr tot mai mare, indiferent de tipul de vacanţă pe care şi-l doresc. Anul trecut, peste 360.000 de turişti au călătorit cu noi, o creştere de peste 33%, comparativ cu 2022”, spune Cristian Pandel, CEO & Preşedinte Christian Tour.
Ca procent din vânzările tour operatorului în anul 2023, sejururile în afara ţării au reprezentat 49%, circuitele culturale peste 9%, vacanţele exotice aproximativ 17%, călătoriile individuale peste 9%, călătoriile interne peste 10%, iar serviciile turistice pe zona corporate şi bilete de avion, în jur de 6%.
”Pachetele turistice cu zbor tip charter rămân prima opţiune a clienţilor noştri, dar vedem creşteri şi pe alte segmente, cum ar fi vacanţele în destinatii exotice şi călătoriile cu destinaţii interne. Căutăm să acoperim toate nevoile de călătorie ale clienţilor noştri, atât sejururi, cât şi circuite, vacanţe în cele mai frumoase zone ale României, dar şi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii”, adaugă Cristian Pandel.
Cele mai populare destinaţii în rândul clienţilor Christian Tour sunt Antalya, Creta, Rodos şi Mallorca, preferate fiind pachetele turistice cu avion charter. Preţurile pentru sejururile cu avion charter variază în jurul mediei de 700 euro pe persoană.
În 2024, Christian Tour a introdus în oferta sa pentru asemenea pachete turistice mai multe destinaţii noi, unele dintre ele având, în premieră, zbor direct tip charter. Printre acestea se numără Gran Canaria, Tenerife, Costa de la Luz în Spania, Albufeira cu zbor la Faro, în sudul Portugaliei, sau Kefalonia, Grecia.
În acelaşi timp, compania oferă şi servicii de Corporate Business Travel, prin care creează pachete personalizate de călătorie pentru clienţii corporate de orice dimensiuni, sau asigură logistica pentru evenimente, de la cele restrânse, de câteva persoane, până la conferinţe, congrese şi alte evenimente de anvergură, de până la 2000 de persoane. Se preconizează o creştere a ponderii acestor servicii în cifra de vânzari de peste 200%.
O altă divizie nouă pe care tour operatorul mizează pentru 2024 este divizia de lux, care va activa sub brandul “Travel Like a Star” şi care va avea deschise două puncte de lucru (unul în nordul capitalei – în Piata Charles de Gaulle - şi unul la sediul central, din Piaţa Alba Iulia) pentru clienţii exigenţi, cu bugete mari de călătorii.
În prezent, Christian Tour poate accesa, prin intermediul platformelor sale de rezervări, peste 500.000 unităţi de cazare din toată lumea, numărul de parteneri hotelieri ai companiei în ţară ridicându-se la 5.391. Majoritatea hotelurilor de pe sejururi, peste 80% sunt testate şi verificate de agenţii Christian Tour, acest lucru oferind o garanţie în plus clienţilor.
”Din informaţiile şi din vânzările noastre, vedem că turismul urmează acum un trend ascendent. Oamenii îşi doresc din nou să călătorească şi cumpără una, două sau trei vacanţe anual. Destinaţiile vedetă rămân cele obişnuite, cum ar fi Turcia, Grecia, Spania, Egipt sau Bulgaria, dar avem tot mai multe cereri şi pentru destinaţii exotice, cum ar fi Vietnam, Thailanda, Japonia, Argentina sau Costa Rica. Călătorii noştri caută experienţe autentice, excursii de grup, activităţi care aduc bucurie şi creează amintiri, cu obiective culturale şi gastronomice, interacţiuni cu oamenii locului, descoperirea specificului acestuia”, adaugă oficialul Christian Tour.
Christian Tour avea, la 31 decembrie 2023, un număr de 237 salariaţi activi.
Membră a Christian Tour Holding, Christian Tour este cea mai mare agenţie de turism din România, deţinută de fraţii Cristian şi Marius Pandel. Fondată în 1997, agenţia deserveşte anual peste 360.000 de turişti din România, prin platforma sa online şi reţeaua de 53 de birouri de vânzare. În 2023, Christian Tour a realizat venituri din vânzări de peste 683 milioane lei, în creştere cu 62.08% faţă de anul precedent.
Agenţia dispune de propria flotă de autocare şi contractează avioane în regim charter de la furnizori specializaţi sau de la compania aviatică AnimaWings, de asemenea membră a grupului. Din divizia de travel a grupului face parte şi cel mai cunoscut brand mondial în turism – Tui, prin German Turistik deţinătoarea francizei Tui Travel Center în Romania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.